Lupescu: «Ultima campanie cu actuala generaţie»
Înaintea meciului decisiv cu Bosnia pentru calificarea la Euro 2012, directorul general al FRF, Ionuţ Lupescu, priveşte mai mult spre viitor. „Kaiserul" se gândeşte deja la preliminariile pentru Mondialul din Brazilia, pe care naţionala le-ar putea aborda, pentru prima oară în ultimii 12 ani, fără Mutu şi Chivu.
Citeşte şi:
UEFA n-are milă. România, aproape de un 3-0 cu Bosnia!
Ionuţ Lupescu: "Ne aşteaptă o luptă puternică în Bosnia, gazonul se prezintă foarte prost!"
Lupescu: "Aveți răbdare cu echipa națională"
„Click!": E Bosnia peste România?
Ionuţ Lupescu: Da, în clasament. Au două puncte în faţa noastră. Ca echipă, însă, nu. Depinde numai de jucătorii noştri dacă vor reuşi să se concentreze şi dacă vor aborda cu seriozitate partida. Dar, nu cred că Bosnia e mai bună ca noi.
Care ar fi atuul lor?
Au fotbalişti buni atât în compartimentul median, cât şi în cel ofensiv care evoluează la echipe bune din Europa. Dar, şi noi avem în apărare fotbalişti de la echipe din Liga Campionilor.
E decisiv acest meci?
Nu, deloc! Trebuie să încercăm să luăm măcar câte 4 puncte din partidele cu contracandidatele pentru locul doi, adică din meciurile cu Albania, Belarus şi Bosnia. Şi, sigur, să luăm 6 puncte din „dubla" cu Luxemburg. În iunie vom ştii dacă vom mai avea sau nu şanse.
Pentru selecţioner este?
Nici pentru Răzvan nu e un meci decisiv. Noi chiar vrem să-i prelungim contractul.
Lucescu jr a fost acuzat că n-a început procesul de întinerire a naţionalei de anul trecut. E corect?
Vorbe. Atunci, el n-avea soluţii. E uşor să vorbeşti din afară. M-a surprins însă să aud şi foşti antrenori sau jucători din fotbal fără să gândească sau fără să analizeze situaţia. Unde erau aceşti jucători acum un an şi jumătate? De un an, Răzvan a implementat foarte mulţi jucători tineri, dar observ că nu i se acordă deloc timp.
Păi...
Un moment. Noi nu suntem o echipă de club ca să putem lucra zilnic cu tinerii, avem doar câteva luni. Tătăruşanu, Silviu Lung jr, Râpă, Papp, Gardoş, Torje, Deac, Stancu, Ropotan sunt jucători tineri. Dacă nu li se dă timp să crească, îi stricăm şi pe ei.
Când vor da rezultate?
Noi căutăm soluţii, avem planuri pentru a revitaliza naţionala. De aceea, avem o strategie pentru CM 2014. Încercăm să implementăm mulţi jucători de la tineret, o generaţie foarte bună, pentru a avea timp să-şi găsească apetitul pentru turneul final din Brazilia. Nu întâmplător organizam amicalele cu Brazilia, Columbia, Argentina şi Uruguay.
A sosit clipa să schimbăm „liniile"?
E limpede că se va întâmpla aşa ceva. De aceea, vrem să grăbim procesul de maturizare al jucătorilor tineri. Vrem, nu vrem, Mutu nu ştiu dacă va mai prinde următoarea calificare pentru că are o vârstă.
La fel Chivu, plus că el joacă şi meciuri din trei în trei zile la un standard ridicat. Aşa că trebuie să schimbăm rândurile, vrem-nu vrem
Fanii, mass-media, au pretenţii prea mari de la această generaţie, raportându-se la rezultatele tricolorilor din trecut?
Nu mai are rost să facem astfel de comparaţii. Barometrul naţionalei ar trebui să fie Liga I, dar nu e. Echipele de club nu mai ajung în primăvara europeană, iar în grupe aţi văzut ce fac.
«Vrem să aducem şi Anglia şi Brazilia la Bucureşti»
Ionuţ Lupescu spune că, în afară de meciul cu Argentina din acest an, FRF vrea să organizeze şi alte amicale de lux în România.
„Vrem să aducem la Bucureşti şi Anglia şi Brazilia, nu numai să mergem noi la ei. Deşi suntem pe nu ştiu ce loc în clasamentul FIFA, oricum pentru mine nu contează acest clasament, noi ne facem treaba şi încercăm să ne păstrăm cota în lume, chiar dacă nu mai reuşim să mergem la turneele finale", spune „Kaiserul".