Madrid: Românii au mers la vot şi în cârje

Madrid: Românii au mers la vot şi în cârje

Ultima actualizare:

Toţi românii care au participat la vot, până la această oră, au declarat că au încredere că în România situaţia se va îmbunătăţi.

Primul alegător s-a prezentat de urne la ora 7.05, cu cinci minute după deschiderea secţiei de votare 229, organizată la sediul Ambasadei României la Madrid, de pe bulevardul Alfonso XIII numărul 157.

"Am venit să votez pentru o Românie de culoare roz. Acesta este visul meu şi sper să devină realitate", a declarat Sandu Tomas (46 de ani), scriitor, originar din Bucureşti. În faţa secţiilor de votare din Madrid, românii formaseră cozi de 20-30 de persoane.

Cea mai tânără dintre compatrioţii care aşteptau la rând era Daria Blidar, în vârstă de 5 ani, originară din Baia Mare. Deşi trăieşte în Spania de la vârsta de doi ani, ea cunoaşte toate detaliile vieţii politice din România. " Aş vota şi eu, dar nu mă lasă mami, pentru că n-am buletin", a afirmat Daria.

"Românii au venit la vot în număr mult mai mare decât la alegerile trecute. O alegătoare s-a prezentat la urne în cârje", a declarat purtătorul de cuvânt al Ambasadei, Camelia Teodorescu.

Află, pe adevărul.es, de ce cred românii de la Madrid că prezența la vot este masivă anul acesta.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
dorianrochowski solarium 1064815 jpg
image png
furtuna constanta Facebook Prognoze și Alerte RO 4 jpg
image png
image png
6424a152 9d82 450c 98de 7860785534ed jpg
image png
Examen de titularizare  Foto magnific (3) jpg
image
image