Membrii Ku Klux Klan s-au reunit în Bulgaria
O reuninune internaţională a organizaţiei rasiste Ku Klux Klan a avut loc în oraşul bulgar Asenovgrad (sud) la 12 septembrie. Cei prezenţi la întâlnirea care a avut loc la bibliotecă locală au fost îndemnaţi să-i persecute pe reprezentanţii altor rase decât cea albă.
Primarul oraşului, Hristo Gruev, a fost informat despre reuniune de serviciile secrete care verificau informaţii potrivit cărora una din sălile bibliotecii era cedată spre folosinţă fără nici un contract şi fără ca primăria să primească chirie.
Din verificările efectuate a reieşit că o bibliotecară a dat cheia de la sală unui tănăr care are o trupă muzicală, pentru a face repetiţii şi a organiza concerte. În seara în cauză, tânărul a cedat cheia unui prieten al său care urma să organizeze un concert. Cei doi tineri infirmă acuzaţiile că în acea seară ar fi avut loc o reuniune Ku Klux Klanului, deşi admit că unii dintre spectatorii care au asistat la concert au fost îmbrăcaţi în acest stil. În opinia lor, cineva care vrea să ia sala ce le-a fost dată spre folosinţă a inventat această istorie.
Primarul oraşului spune însă că fotografii de la reuniunea respectivă au fost publicate pe un site al neonaziştilor din Elveţia.