Mihai: «Te prefaci că iubeşti, dar cu gândul tot la mine eşti»
Povestea de dragoste cu Bahmu a lăsat urme adânci în viaţa lui Mihai, fostul său iubit. Deşi au avut o relaţie de numai patru luni, au trăit-o la cote maxime, iar acum tânărului îi este greu să şteargă totul cu buretele. Mihai este foarte marcat de ruptură, dovadă fiind şi mesajele cu subînţeles pe care le postează pe Internet.
Bahmu (39 de ani) şi Mihai (32 de ani) au fost împreună doar patru luni, dar asta nu înseamnă că despărţirea nu a fost dureroasă. Cel puţin pentru unul dintre ei: Mihai, fostul iubit al vedetei.
Surse din preajma tânărului spun că acesta este încă afectat de ruptura relaţiei cu Bahmu. A trecut aproape o lună de când vedeta a decis să se întoarcă la soţul ei, Silviu Prigoană, dar Mihai încă nu s-a împăcat cu ideea că a pierdut-o pe Adriana. Aceleaşi surse susţin că o perioadă acesta ar fi sperat că Adriana va reveni la el, dar, cu cât timpul trece, cu atât şansele de a o avea din nou în braţele lui scad.
Părăsit de femeia pe care, susţin unii, ar fi vrut s-o ceară de nevastă, Mihai îşi plânge suferinţa în spaţiul virtual. De la o vreme, el postează pe contul personal de Facebook mesaje care fac trimitere la relaţia cu Adriana Bahmuţeanu. Ba mai mult, unele texte sună ca adevărate declaraţii de dragoste, semn că tânărul încă nutreşte sentimente pentru vedetă. "Te prefaci că iubeşti, dar cu gândul tot la mine eşti", a postat Mihai pe Facebook.
„Când crezi că ai învins, de fapt ai început să fii învins" sunt doar două din mesajele pline de tristeţe pe care Mihai a simţit nevoia să le împărtăşească prietenilor săi din mediul virtual.
Chiar dacă nu foloseşte în postări numele Adrianei, nu încape nici o îndoială că aceste cuvinte îi sunt adresate vedetei. "Încă arde", a mai scris acesta pe Internet, făcând referire la ceea ce simte încă pentru vedetă. "Fericirea din suflet ne făcea aşa frumoşi", mai comentează Mihai la un album foto în care apare alături de Adriana.
Deşi oficial a spus că se aştepta ca aceasta să se întoarcă la soţul ei, cunoscuţii lui susţin altceva. Mihai le-ar fi împărtăşit faptul că despărţirea de Adriana l-a luat prin surprindere şi că nu credea vreodată că relaţia lor va lua sfârşit atât de brusc.
Bahmuţeanu și-a mutat «agoniseala» în vila lui Prigoană
Adriana Bahmuţeanu a dezvăluit cum a ajuns la o siluetă de invidiat
«Adriana Bahmuţeanu e complexată fizic. I-a băgat Prigoană ceva în cap». Vezi cine spune asta!
Adriana s-a împăcat cu Prigoană înainte de Paşte
Adriana Bahmuţeanu şi soţul ei, Silviu Prigoană, au stat separaţi nouă luni, după ce, vara trecută, vedeta a părăsit domiciliul conjugal în urma unei dispute cu soţul ei. Cel care a făcut primul pas spre împăcare a fost afaceristul, care a mărturisit la botezul fiicei lui Pepe că încă o iubeşte pe vedetă. După o perioadă de tachinări, în care, însă, procesul de divorţ a mers mai departe, Bahmu şi Prigoană au redevenit o familie.
S-a întâmplat chiar cu cu câteva zile înainte de Paşte, ei petrecând sărbătorile împreună, în vila milionarului, alături de cei doi copii. Între timp, vedeta a făcut apel pentru anularea divorţului. Aceasta a fost a cincea împăcare a zbuciumatului cuplu, care în zece ani a divorţat de patru ori. Adriana a declarat că a făcut totul pentru ca cei doi copii ai lor, Maximus (5 ani) şi Eduard (3 ani) să-i abă alături şi pe mama, şi pe tata.