Mii de turişti petrec Crăciunul pe pârtii - FOTO

Ultima actualizare:

    Pe pârtiile din Rânca, copiii învaţă să schieze de la monitori profesionişti
Pe pârtiile din Rânca, copiii învaţă să schieze de la monitori profesionişti

În staţiunile de schi din Valea Jiului, Valea Prahovei şi Rânca, locurile sunt ocupate în proporţie de 90% de Crăciun. Zăpada este din belşug, mai ales în sudul ţării. Instalaţiile de cablu au fost puse la punct, iar pârtiile au fost pregătite pentru schiori.

Sute de turişti au urcat încă de ieri în staţiunile hunedorene Straja şi Parâng, iar azi şi mâine vor veni şi mai mulţi. Zăpada este consistenţă şi se poate schia în condiţii bune. Preţurile destul de mici atrag chiar şi turişti din staţiunile tradiţionale de schi.

Astfel, în Parâng au venit mulţi schiori din zona Braşov sau Prahova. „Noi suntem din Braşov şi am venit şi anul trecut în Parâng. Cu tot cu drum, cred că ieşim mai ieftin decât dacă am fi urcat în Poiană. Îmi place, iar preţurile sunt foarte bune", a spus Răzvan, un turist din Braşov.

simeon stalpnicul png

Aproape toate locurile vor fi ocupate atât de Crăciun, cât şi de Revelion. În Straja îşi vor petrece Sărbătorile aproximativ 5.000 de persoane, iar în Parâng, 2.000. „Acum încep să urce pentru Crăciun şi va fi foarte mare înghesuială. Probabil cozile la telescaun se vor întinde bine de tot, pentru că sunt aşteptaţi mii de turişti", a spus un salvamontist din Parâng. Un sejur de trei zile de Revelion este între 800 şi 1.400 de lei, iar de Crăciun, preţurile sunt chiar mai mici.

În staţiunea Rânca, din Gorj, peste 1.000 de turişti şi-au făcut rezervările. Unii au ajuns încă de ieri şi s-au dat cu schiurile, placa, săniuţele şi cu bobul. „Am venit în această dimineaţă (n.r., ieri). Îmi place să mă dau cu schiurile şi cu placa", a spus Alexandra Branici, din Râmnicu-Vâlcea. Momentan, funcţionează o singură pârtie, lungă de 650 de metri.

Vezi aici galerie FOTO cu pârtia Rânca

Pe 23 decembrie vor fi deschise şi celelalte două, inclusiv cea nouă, destinată începătorilor. Pentru închirierea echipamentului de schi, turiştii trebuie să plătească 20 de lei pe zi, cu 5 lei mai puţin decât anul trecut.

Cazarea cu trei mese incluse costă 110 lei pe zi de persoană la o pensiune de două margarete şi 160 de lei la una de trei margarete.

Valea Prahovei, aproape plină

Sărbătorile aduc zeci de mii de turişti şi în staţiunile din Valea Prahovei. „În Sinaia, de Crăciun, gradul de ocupare a unităţilor hoteliere este de 90%", a declarat Paul Popa, consilier în cadrul Centrului de Informare Turistică din Sinaia.

Şi în Poiana Braşov, camerele sunt rezervate în proporţie de 90%, iar la Predeal gradul de ocupare este de 80%. Aglomeraţie mare va fi şi în zona Bran-Moeciu-Fundata, unde peste 10.000 de turişti vor veni de Crăciun în pensiunile agroturistice.

Vezi aici care este meteo pentru zona montană în perioada Sărbătorilor

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
image png
venice 2855264 1280 jpg
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
oala presiune jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net