Milioane de gospodării vor beneficia de voucherul pentru energie de la 1 iulie. Ce valoare ar putea avea

Ultima actualizare:

De la 1 iulie, milioane de gospodării din România vor beneficia de un nou sprijin financiar destinat acoperirii parțiale a costurilor cu energia. Ajutorul se adresează familiilor cu venituri reduse și va fi aplicat direct pe factură, conform datelor analizate de ANRE împreună cu ministerele Muncii și Energiei.

Ajutor pentru energie destinat familiilor cu venituri mici. Sursă foto: Pixabay
Ajutor pentru energie destinat familiilor cu venituri mici. Sursă foto: Pixabay

Măsura are în vedere protejarea consumatorilor vulnerabili, prin stabilirea unui plafon de venit și identificarea exactă a locurilor de consum. Președintele ANRE a precizat că sunt încă în discuție variantele finale privind valoarea voucherului, care ar putea fi de 36 sau 72 de lei.

Ajutor pentru plata energiei

Aproximativ 3,5 milioane de gospodării vor beneficia de voucherul pentru energie care se va aplica de la 1 iulie şi care ar putea fi în valoare de 36 de lei sau 72 de lei, potrivit preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei, George Sergiu Niculescu, transmite Agerpres. Din analizele care s-au făcut la nivelul Ministerului Muncii şi Ministerului Energiei, la care a participat şi Autoritatea de Reglementare (...) a reieşit faptul că aproximativ 3,5 milioane de gospodării din România vor beneficia de acest voucher pentru energie care se va aplică începând cu 1 iulie. S-au luat în considerare veniturile pe cap de familie, de gospodărie, şi au fost determinate aceste locuri de consum, aşa cum vă spuneam, aproximativ 3,5 milioane de locuri de consum vor fi protejate şi după data de 1 iulie", a spus Niculescu la B1 TV.

Cine ar putea primi voucherul pentru energie

El a precizat că limita de venit va fi de aproximativ 2.700 de lei de persoană şi că sunt în continuare discuţii legate de valoarea voucherului. Au fost două propuneri care s-au făcut, să fie voucher în valoare de 36 de lei sau de 72 de lei. Vreau să vă spun că astăzi, la ora 12:00, mai are loc o întâlnire între cele două ministere la care a fost invitat şi ANRE să participe şi vom participa. Vedem exact care sunt ultimele decizii pe care cele două ministere le vor lua. Rolul nostru la aceste întâlniri este să dăm date specifice cu privire la consumuri, tranşe de consum, contracte şi aşa mai departe. Pe partea de stabilire de voucher, evident că lucrurile trebuie discutate din punctul nostru de vedere şi cu Ministerul de Finanţe în aşa fel încât impactul în buget să fie unul sustenabil", a explicat preşedintele ANRE.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Kurt Cobain jpg
k9 webp
adelinazw ai generated 9306969 1280 jpg
image png
marie jpg
IMG 8945 jpeg
submarin galben profimedia (2) jpg
elon musk gettyimages jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net