Miracol pentru Chivu!
La două luni de la teribila accidentare la cap şi la o lună de la reluarea antrenamentelor, Cristi Chivu este aproape de o revenire miraculoasă pe terenul de fotbal. Pe zi ce trece, Chivu se simte din ce în ce mai bine.
Ieri, "Gazzetta Dello Sport" l-a prezentat pe internaţionalul român, pe prima pagină, lovind mingea cu capul, în timpul unei partide de fotbal-tenis.
Purtând în premieră o cască de protecţie specială pentru antrenamente, "Cristi a lovit fiecare balon cu multă încredere", spun italienii despre Chivu, care a reintrat şi la antrenamente alături de colegii de la Inter.
Momentan, românul se limitează însă la alergări şi exerciţii de întindere. În momentul revenirii pe teren, va primi o cască diferită, mai sigură, pe care va decide singur dacă o va folosi sau nu.
Săptămâna viitoare, Chivu va fi supus unei noi examinări la clinica de neurologie Carlo Besta din Milano, unde doctorul Giovanni Broggi va verifica sudarea cutiei craniene.
Dacă aceasta a avut loc în condiţii normale, nu există nici un pericol, iar Cristi Chivu va putea intra şi la antrenamentele cu mingea alături de coechipieri.
Tot doctorul Broggi va decide şi momentul potrivit în care românul poate "forţa" revenirea pe terenul de joc, cea mai optimistă variantă fiind cea a meciului cu AS Roma lui Bogdan Lobonţ, de la 28 martie.
Caz în care, vindecarea internaţionalului ar fi cu atât mai miraculoasă, pentru că s-ar realiza în mai puţin de trei luni, perioada minimă în astfel de cazuri.
Mai exact, Chivu va fi avut nevoie de doar 81 de zile pentru a-şi reveni complet, cu nouă zile mai devreme de împlinirea a trei luni. "Un miracol", mai spun cei de la "Gazzetta dello Sport".
Spre deosebire, portarul Petr Cech, a avut nevoie de trei luni şi şase zile pentru a reveni în poarta lui Chelsea, după o fractură craniană similară. În plus, acesta continuă să poarte şi în ziua de azi o cască de protecţie, la mai bine de trei ani de la accidentare.
9 martie 2010 Milano: Căpitanul naţionalei se antrenează alături de colegii de la Inter
Au trecut două luni
Chivu s-a accidentat pe 6 ianuarie, în timpul meciului cu Chievo, lovindu-se puternic cap în cap cu atacantul Sergio Pellissier.
A fost scos pe targă de pe teren şi transporta la spitalul din Verona, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale, în urmă căreia i-a fost eliminat un hematom şi i s-a refăcut calota craniană în zona parietală dreaptă.
A purtat mască după ce şi-a rupt nasul
* 2007 Şi-a fracturat nasul. Pe vremea când îmbrăca tricoul Romei, Cristi Chivu a suferit o accidentare asemănătoare, într-un meci cu Lyon, din Liga Campionilor. Fractura de piramidă nazală suferită atunci l-a obligat pe Chivu să ia o pauză de 10 zile şi să poarte ulterior o mască specială de protecţie.
* 2008 Şi-a rupt umărul. Într-un meci cu Lazio, din Cupa Italiei, Chivu a căzut pe umărul stâng în urma unui duel aerian şi a suferit o ruptură de ligamente la claviculă. Cristi s-a operat la finalul lunii iunie, cu două săptămâni înainte de nunta sa.