Mititelu: «Piţurcă mi-a furat jucătorii!»
Ziua şi scandalul la Universitatea Craiova! După ce bulgarii Valentin Iliev şi Emil Gargorov şi-au depus memorii la LPF pentru a fi declaraţi liberi de contract, ca urmare a faptului că n-au mai fost plătiţi de foarte mult timp, alţi doi componenţi de bază ai „Ştiinţei", Valerică Găman şi Ştefan Bărboianu, au fugit marţi noapte din cantonamentul de la Băile Govora.
Surse din anturajul celor doi susţin că ei ar fi plecat la Bucureşti, iar toată această escapadă ar fi fost plănuită încă de luni.
«Cei doi sunt furaţi de Victor Piţurcă, într-un mod grosolan. Este o mizerie ceea ce se întâmplă. Este o lovitură dată mie şi Universităţii Craiova. Ei au contracte pe cinci ani, valabile, nu au niciun motiv să plece, nu pot să spună că nu au fost plătiţi. Pe Găman l-am simţit că are alte gânduri, dar la Bărboianu nu mă aşteptam. Dacă Piţurcă a vrut război, vom face război. El are trei dezlegări în alb, însă într-o minută pe care am semnat-o cu acesta am specificat că aceste dezlegări sunt luate în calcul doar ca şi garanţii. Juridic, jucătorii nu pot fi luaţi. Este o chestie penală, voi anunţa Parchetul, DIICOT-ul şi FIFA. Aveam o ofertă pentru Găman, dar Piţurcă a recurs la aceste tertipuri ca să nu încasez eu niciun ban», a răbufnit Adrian Mititelu.
Fostul selecţioner nu neagă că ar fi discutat cu cei doi jucători, însă dezminte faptul că s-ar fi folosit de vreo dezlegare în alb.
«Banditul acesta vorbeşte numai prostii. Tot ceea ce a încercat în aceste zile Mititelu se numeşte banditism. El a încercat să mă escrocheze. S-a dus la tribunal, a discutat cu un judecător, a încercat toate lucrurile, însă nu are nicio şansă să anuleze contractul meu, actele sunt acte. Mititelu ar vrea ca toţi jucătorii să fie pe viaţă sclavii lui», a replicat Piţurcă.
«Dacă ar fi adevărat că avea Mititelu oferte, credeţi că jucătorii n-ar fi plecat în străinătate?! Nu ştiu de ce atâta tevatură...Jucătorii vor să activeze rezilierea contractelor, nu Victor Piţurcă. Crede Mititelu că dacă i-a făcut să semneze nişte acte false, să renunţe la bani până nu ştiu când, poate să rezolve lucrurile?! Eu nu vorbesc numai cu Găman şi Bărboianu, eu vorbesc cu toţi jucătorii de la Craiova care mă sună. Sunt mai mulţi care vor să plece, nici Dina nu vrea să mai joace acolo. Acum, Găman şi Bărboianu trebuie să-şi găsească echipe şi până la urmă este problema lor, totul ţine de ei. Pot să ajungă şi la Steaua, dar ei îşi doresc să ajungă la cluburi din afara ţării», a mai spus Piţurcă.
"Minuta nu e valabilă, în ea se vorbea de acorduri de transfer în timp ce Mititelu a postat acorduri de reziliere, pe care le-a fabricat chiar el. El se ocupă cu asemenea tâlhării" Victor Piţurcă, fost manager general
Piţurcă vrea 12 milioane de euro
Piţurcă a dezvăluit, aseară, suma pe care i-o va cere drept despăgubire lui Mititelu.
„Nu există niciun contract de împrumut între mine şi Adrian Mititelu, singurul contract este cel înregistrat la FRF. Fiţi sigur că Adrian Mititelu va fi bun de plată. El mi-a reziliat unilateral contractul şi a mai încălcat încă o clauză foarte importantă, aşa că va trebui să plătească de două ori câte cinci milioane de euro, adică zece milioane", a declarat Victor.
Fostul selecţioner va mai încasa totodată şi suma cu care a creditat clubul, plus dobânda aferentă, care a fost trecută în contractul de muncă ca primă de instalare în valoare de 1,8 milioane de euro.
"Gămane, Bărboiene, vă promit eu că cinci ani de acum înainte nu veţi părăsi Craiova! Mie îmi datoraţi ascensiunea în fotbal"Adrian Mititelu, patron Universitatea Craiova
Gigi Becali: «Dau un milion de euro pe Găman»
Patronul Stelei, Gigi Becali, şi-a băgat imediat coada şi în acest scandal.
"Găman e un jucător pe care îl vreau neapărat. Dacă e adevărat că a plecat din cantonamentul Craiovei, o să iau legătura cu Argăseală şi cu Piţurcă.Probabil că jucătorul are încredere în Piţurcă, altfel nu pleca de acolo. Dau un milion de euro pe el, dacă vrea să semneze cu noi, dar nu ştiu cine ia banii, probabil că Piţurcă, dacă are dezlegarea", a spus europarlamentarul.
Întrebat dacă Lăcătuş îl vrea pe Găman, Becali a spus că acesta va fi obligat să-l antreneze. "Când eu vreau un jucător, îl cumpăr şi după aia îl trimit la echipă. Antrenorul e plătit să pregătească acel jucător. Că nu-l foloseşte titular la un joc, e altceva", a mai spus Becali. Se pare însă că cei doi fotbalişti mai sunt doriţi, la pachet, şi de campioana en-titre, CFR Cluj, însă nu este exclus nici ca Gigi Becali să-i achiziţioneze pe amândoi.