«Mititelu vrea să mă escrocheze!»

Ultima actualizare:

La fel ca şi data trecută, tehnicianul a povestit cronologic cum a început scandalul cu Adrian Mititelu.

„E un moment neplăcut, care duce înapoi mult fotbalul românesc. Mititelu târăşte culorile Craiovei într-un nou scandal. Iniţial, eu nu am vrut să vin la Craiova pentru că ştiam că nu sunt bani. După perioada Steaua, Mititelu m-a bombardat cu telefoane şi mesaje şi până la urmă m-a convins. Era disperat şi mi-a promis un buget de cinci milioane. Când am ajuns, situaţia era dezastruoasă. Jucătorii neplătiţi de şapte-opt luni, datorii la stat, apa neplătită de cinci ani, şi multe altele. Am adus bani de-acasă şi am suportat cheltuielile lună de lună. Mititelu vrea să mă escrocheze şi să îmi ia şi banii mei, nu numai că nu vrea să acopere cheltuielile", a povestit Piţi.

Fostul manager al Craiovei a dezvăluit care a fost primul motiv de ceartă dintre ei doi. „El îşi băga în buzunar banii din încasările de la spectatori. Atunci, i-am transmis lui Cristescu să redirecţioneze acele sume pentru plata datoriile. De-aia s-au ciondănit ei doi", a explicat Victor Piţurcă.

Citeşte şi:

Piţi către suporteri: "Săptămâna asta vom avea o discuţie...poate de continuare"

Becali: "E posibil să plece Geraldo şi să vină Iliev! Mititelu şi Piţi nu se împacă"

Apoi, a continuat. „Banii s-au terminat şi i-am transmis, printr-o înştiinţare, să verse în contul clubului suma promisă, pentru a putea relua pregătirile, iar el s-a enervat. Mi-a dat mesaje, că vreau să îi iau şi familia, şi soţia... Nişte tâmpenii. Păi avea datorii de câte 100.000 de euro la Iliev şi Gargorov, care şi-au depus memorii pentru că aveau încredere doar în mine. Lopez, Wobay şi Dilevski îşi pierdeau dreptul la muncă. Aveam nevoie de bani, el n-a înţeles asta. Eu, de cinci luni, n-am primit niciun salariu. Nici colaboratorii mei. Le-am mai dat eu câte ceva. Nu am vrut nicio clipă să-i iau clubul. Nu voiam nici măcar să plec, dar Mititelu m-a dat afară, asta înţeleg din ziua de azi, când mi s-a luat dreptul la muncă. În plus, patronul i-a ameninţat pe fotbalişti că îi distruge dacă se prezintă la reunire", a mai punctat antrenorul de 55 de ani.

Filmul nebuniei din Bănie

Marţi, ora 20.00: Mititelu l-a sunat insistent pe Piţurcă pentru o întâlnire care să lămurească relaţia dintre ei. Managerul nu a răspuns la telefon.

 Marţi, ora 22.00: Mititelu a convocat Consiliul de Administraţie al clubului, care după o şedinţă fulger a decis suspendarea pe o perioadă nedeterminată a lui Victor Piţurcă şi a colaboratorilor acestuia. Consiliul de Administraţie al Universităţii îl care preşedinte pe Sorin Joavină, care este rudă cu patronul echipei.

 Miercuri, ora 08.00: Universitatea Craiova a anunţat printr-un comunicat postat pe site-ul oficial suspendarea lui Victor Piţurcă şi a colaboratorilor acestuia: Eugen Neagoe (antrenor principal), Gabriel Boldici (antrenor cu portarii), Silvian Cristescu (preşedinte), Martin Tudor (antrenor cu portarii), Marian Dima (preparator fizic) şi Florin Marin (manager sportiv). În comunicat s-a menţionat că noul staff tehnic va fi numit până duminică.

Miercuri, ora 11.45: Victor Piţurcă şi colaboratorii lui au sosit la cantonamentul din Lunca Jiului, unde echipa urma să facă primul antrenament din 2011. Bodyguarzii lui Mititelu nu l-au lăsat să intre. La reunire au venit doar opt jucători: Stanca, Dorel Stoica, Dilevski, Alex Piţurcă, Dănănae, Găman, Cătălin Crăciun şi Dumitru Hotoboc. Restul primiseră sms-uri de la patron să nu vină la antrenament.

Miercuri, ora 13.30: Victor Piţurcă şi colaboratorii lui s-au întâlnit cu suporterii la restaurantul "Roma" din cartierul Brazda lui Novac. Discuţiile s-au purtat cu uşile închise, presa neavând acces la ele.

 Miercuri, ora 16.20: Adrian Mititelu a declarat la GSP TV că va vorbi azi în detaliu despre suspendarea lui Piţurcă. "Ceea ce a făcut Piţurcă a fost un scenariu premeditat", a precizat patronul Craiovei.

PIŢURCĂ DESPRE...

...suporteri: „Fanii m-au rugat să-l distrug. M-au implorat, în genunchi, să nu plec. Mi-au dat lacrimile când i-am văzut, dar nu am cum să mai stau. Le-am promis că, dacă echipa retrogradează în Liga a III-a, cu un alt patron, vin sa o preiau pentru un proiect de lungă durată."

...ofertele avute de jucători: „Eu nu voiam să vând, dar CFR era interesată de vreo patru fotbalişti de la noi. Dacă ne ofereau o sumă bună, renunţam la ei, pentru că eu aveam înlocuitori pregătiţi, pe care îi urmărisem de mult timp. Mititelu mi-a zis să se gândească. Păi, eu stau după cum gândeşte el?"

...clauzele din contractul său: „Dacă e şmecher, să mă dea afară şi să plătească. El acum mă cercetează dacă am avut abateri disciplinare. În loc să mă sune pe mine, el intra la televiziuni şi bocea ca pentru bani prin presă"

...planurile pe care le avea: „Voiam să schimb tot lotul, să aduc jucători, Florin Marin fusese prin Portugalia, Cehia, urma să aduc fotbalişti mulţi. Şansele sunt sub 0 să rămân. Eu nu am venit să mă bat pentru locul trei. Pe mine ma interesează campionatul."

...investiţiile lui Mititelu: „El n-a băgat mai mult de 8 milioane de dolari. E o minciună că a băgat 30-40. Când o plăti şi la stat, ajunge pe la 12 milioane, atât."

...cheltuielile clubului: „Salariile anuale al jucătorilor de la Craiova sunt de 5.400.000 de euro. Dar ştiaţi că Mititelu e angajat la club, pe post de director general? Are salariu 10.000 de euro pe lună, iar în aceste 5 luni şi-a luat toţi banii."

Vezi şi:

Victor Piţurcă a fost suspendat din funcţie!

Piţurcă şi Mititelu comunică doar prin notificări!

Mititelu: "Piţurcă nu va pleca de la Craiova"

Adrian Mititelu: «Încearcă să-mi pună fanii în cap»

Patronul Universităţii Craiova a ţinut să-i răspundă imediat lui Victor Piţurcă.

“El vede contractul ca pe un câştig la loto! Are numai drepturi, nu şi obligaţii. El şi-a construit o poveste în care să pară un fel de Făt-Frumos călare pe calul alb. Între ceea ce face şi ceea ce spune Piţurcă e cale lungă. E de rea-credinţă, încearcă doar să-mi pună suporterii în cap”, a răbufnit Adrian Mititelu.

“Eu am fost de acord să împrumut de la Piţurcă suma de 1,5 milioane de euro, urmând să-i restitui 1,8 milioane, dar n-am nicio certitudine că a venit cu banii ăştia. Ce a plătit, dom’le? Factura la gaze? Păi asta era obligaţia lui, conform contractului. Domnul Piţurcă tratează patronatul ca pe un nimic, doar el contează. A cheltuit câteva sute de mii de euro şi apoi a zis că nu mai are bani. El a «coafat» evenimentul de aseară în favoarea lui, deşi el a primit, legal, notificarea suspendării, atât la domiciliul din Craiova, cât şi la cel din Bucureşti. Suntem beton armat, avem dovezi indubitabile că el nu şi-a văzut de treabă, a fost indisciplinat”, a mai spus Mititelu.

Patronul Universităţii  susţine că Victor Piţurcă e cea mai mare deziluzie a sa de când investeşte în fotbal. Mititelu explică divorţul: “Nu i-a regizat nimeni demiterea, avem motive îndreptăţite să-i rupem contractul. Până acum câteva luni am crezut că Piţi e un superprofesionist, de aceea am şi insistat atât pentru aducerea lui, dar mi-am dat seama că este cea mai mare deziluzie a mea din fotbal. Să ştiţi că tot ce s-a întâmplat acum a fost premeditat de la Bucureşti, Piţurcă a fost în cârdăşie cu mai mulţi patroni de localuri, care s-au oferit să-i dea bani ca să mă elimine pe mine”, a concluzionat el.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
edgardo mortara jpg
WhatsApp Image 2024 11 22 at 18 37 31 jpeg
vlad tepes krmz jpg
Crowne Plaza Drona2 5 jpg
Factura gaz - frig - caldura calorifere FOTO Shutterstock
chocolate saga1 jpeg
gaini jpg
esplanada rapa galbena jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net