Mugur Mihăescu: «Nu vând nimic, din contră, mă extind»

Ultima actualizare:
Fostul salon  de coafură al lui  Mihai Trăistariu
Fostul salon de coafură al lui Mihai Trăistariu

Mugur Mihăescu a reuşit să transforme, peste noapte, ceauşistul magazin Muzica, din Bucureşti, în cel mai mare centru de profil. Investiţia de 1,7 milioane de euro l-a împovărat la bănci, însă are balta peşte, căci veniturile din vânzările de CD-uri şi de instrumente muzicale îi aduc venituri consistente.

Lui Mugur, actorul din fosta trupă „Vacanţa Mare", nu i-a fost uşor să pună pe picioare cel mai modern centru de muzică din ţară, căci au fost destui cei care i-au băgat beţe-n roate.

Foştii chiriaşi care vindeau în vechiul magazin refuzau cu îndârjire să plece, deşi muncitorii deja îşi instalaseră echipamentul pentru renovare.

La mai puţin de un an de la marea inaugurare, actorul este mulţumit de venituri: „Magazinul Muzica e când profitabil, când nu. Dacă nu e, îl facem profitabil. Plătesc taxe şi impozite câte 400 - 500.000 de euro pe an, sunt corect.

Aşa ar trebui să facă toată lumea. Am închiriat magazinul unei firme care a avut posibilitatea să-l facă să arate ca unul demn de Calea Victoriei", ne-a declarat Mugur Mihăescu.

Cum criza a afectat buzunarele tuturor românilor, şi nu le-a iertat nici pe unele vedete care s-au aventurat în afaceri, la un moment dat se dusese vestea că şi Mugur a dat chix.

Şi că va scoate la vânzare magazinul Muzica, aflat în prag de faliment: „Nu vând nimic, nu s-a pus problema asta. Până acum m-a ferit Dumnezeu s-o dau în bară cu ceva. Am avut destule afaceri, dar n-am pierdut nimic", le-a închis el gura cârcotaşilor.

Mugur a cumpărat magazinul Muzica în primăvara anului trecut cu 1,7 milioane €

Măreşte clubul din Centrul Vechi

Mugur Mihăescu intenţionează să continue seria investiţiilor, fiind dispus să scoată de la ciorap alte sute de mii de euro:

„Pe 15 septembrie voi inaugura şi partea de jos a pub-ului St. Patrick, pe care îl am în Centrul Vechi. Voi face acolo alte 150 de locuri".

Mugur Mihăescu, în clubul său din Centrul Vechi, “St. Patrick”

Mugur
Mugur

El şi-a propus să schimbe imaginea Centrului Vechi, construind aici un alt punct de atracţie pentru turişti:

„Momentan, totul este în fază incipientă, însă ţin foarte mult să se realizeze. În asociere cu alţi proprietari, vreau să ridic o piaţă în Centrul Istoric, aşa cum este Piaţa San Marco din Veneţia.

Un loc civilizat de relaxare pentru cetăţeni, cu verdeaţă, porumbei, magazine, băncuţe, tot tacâmul. Terenul nu aparţine Primăriei, este proprietate privată".

Vezi şi:

La cârciuma lui Garcea te clatini cu masa!

"Garcea" de la Vacanţa Mare şi Prigoană jr., parteneri de afaceri în străinătate

Garcea: «Nu mai am bani să fac hotel!»

Trăistariu a închis salonul de coafură

Mihai Trăistariu are noroc la bani din muzică, dar nu şi din afaceri, aşa că la multe a renunţat:


    Fostul salon  de coafură al lui  Mihai Trăistariu
Fostul salon de coafură al lui Mihai Trăistariu

Din magazin aveam 50% şi scoteam pe lună ba 30 de milioane, ba 10 milioane, partea mea. Şi nu era avantajos. Din salonul de coafură aveam 45% şi profitul era la fel, mic.

Nu pot să mă plâng, pentru că mi-am scos din prima lună banii pe care i-am investit. De exemplu, la salonul de înfrumuseţare eram doi asociaţi şi plăteam 500 de euro chiria pe lună, aveam patru salariate, mai venea o factură de apă, curent electric.

În jur de 80 de milioane, iar noi scoteam 110-120 de milioane de lei vechi. Profitul se împărţea la trei. N-am avut de pierdut, dar era muncă multă şi nu merita", a povestit Trăistariu pentru Click!.

Mai citeşte:

Trăistariu: «Medicii români m-au nenorocit!»

Trăistariu, aşa se parchează?

Mihai

Trăistariu a găsit o vedetă la Giurgiu

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
husky harghita jpg
MONICA POLI jpg
dacii  jpg
mascati jpg
Diana  Sosoaca Foto Facebook Diana Ivanovici Sosoaca jpg
decebal refugul png
echipa film trei km pana la capatul lumii jpg
spion roman jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net