Narcis Ianău: «Dacă mă operez, e posibil să orbesc!»

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Are o voce rară. I se mai spune şi „Privighetoarea din Carpaţi", iar la 18 ani a cunoscut succesul. Narcis Ianău s-a schimbat foarte mult în doi ani, imaginea lui este foarte bună. Totuşi, contratenorul are o problemă: miopia.

În urmă cu doi ani, pe scena de la „Românii au talent" de la PRO TV, urca un adolescent plin de coşuri, îmbrăcat cu o cămaşă în carouri, purtând ochelari. La prima vedere, Narcis Iustin Ianău nu promitea mare lucru. Însă, atunci când a început să cânte, vocea lui a „îngheţat" juriul, spectatorii din sală, dar şi pe cei din faţa televizorului.

În 2010, când a apărut pentru prima dată la televizor, Narcis avea probleme cu acneea

simeon stalpnicul png

De-atunci, tânărul acum în vârstă de 18 ani, s-a cizelat foarte mult, iar fiecare apariţie a lui stârneşte admiraţie. În primul rând, vestimentaţia lui este una foarte elegantă, chiar dacă nu are un stilist personal, ci doar câteva prietene care îi mai dau sfaturi. În plus, şi-a rezolvat problemele cu acneea. După ce a folosit alifii preparate în farmacii şi a făcut câteva vizite la saloane, contratenorul a scăpat de coşuri şi, o dată cu asta, şi de timiditate.

„A fost o problemă cam mare cu acneea, pentru că fanii erau dezamăgiţi. Erau anumite perioade, în special toamna, când ieşeam cu faţa acoperită, însă în timp au trecut", ne-a spus Iustin Ianău.

Când s-a lansat, la „Românii au talent” (2010), Narcis avea nevoie de mult fond de ten pentru a-şi acoperi acneea

simeon stalpnicul png

Schimbarea de look a lui Narcis Iustin a coincis cu participarea lui anul acesta la selecţia naţională pentru Eurovision. Solistul a trecut de primele preselecţii, apoi de semifinale şi, ieri, a cântat în finală melodia „Seven". După „Românii au talent", Eurovision este prima competiţie importantă la care a participat Narcis.

Mai nou, când este pe scenă, Narcis renunţă la ochelarii de vedere, dar poartă lentile de contact cu dioptrii

simeon stalpnicul png

Totuşi, problema cu adevărat reală a talentatului artist nu este acneea, ci miopia. S-a născut cu acest defect al vederii aşa că ochelarii îi sunt indispensabili pentru tot res­­tul vieţii. Renunţă la ei doar pe scenă, la şedinţe foto şi când apare la emisiuni. I-ar fi fost mai la îndemână lentilele de contact, însă ochii prea sensibili nu le suportă iar procedeul de aplicare este destul de costisitor.

A încercat să se opereze, doar că riscurile unei astfel de intervenţii sunt extrem de mari. „Sunt miop din naştere, nu văd clar la o distanţă de 50 de metri fără ochelari. Aş putea să scap de ei doar prin operaţie. Ar trebui să o fac în străinătate şi ar costa foarte mult. M-aş reface greu. În plus, rezultatele sunt nefavorabile: să nu mai văd deloc, ori la câteva luni de la operaţie, să am aceleaşi dioptrii", ne-a spus Narcis I. Ianău.

Transformarea lui Ianău a costat 1.500 de euro

A înţeles foarte bine că într-un anumit procent imaginea unui artist contează foarte mult, fiind un mod de a-şi respecta şi publicul. Astfel, Iustin Ianău a scăpat de acnee frecventând saloanele de specialitate şi folosind creme speciale. Apoi, şi-a înnoit garderoba cu haine de la magazinele din Cluj şi din Bucureşti, sfătuit de două prietene cu simţul estetic. Astfel, Iustin, din puţinul lui, dar şi cu ajutorul unor sponsori din Bacău şi Cluj, a reuşit să aibă o imagine frumoasă cu doar 1.500 de euro.

Uite cu cine s-a luptat

Luminiţa Anghel, Robert Turcescu şi trupa lui, Casa Presei, Elena Cârstea sau Al.Mike feat Renee Santana sunt doar câteva dintre numele celebre care au urcat sâmbătă seara pe scena de la Eurovision. Au fost concurenţi serioşi pentru Narcis, muzicieni cunoscuţi şi cu numeroşi fani. Câştigătorul va reprezenta România la finala din Malmo, Suedia, care va avea loc în luna mai.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
georgescu iohannis foto EPA + FB jpg
1280px Podul de la Cernavodă distrus în 1916 jpg
poligon explozie jpg
ucraina png
Schengen shutterstock 9 jpg
lidl jpg
profi1 jpeg
cna consiliul national al audiovizualului Foto Facebook jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net