10 sfaturi ca să te laşi de fumat
Crezi că nu vei reuşi niciodată să te laşi de fumat şi nici nu te interesează să încerci. Sau poate ai încercat, dar fără succes. Nu te da bătut! Iată câteva sfaturi geniale la care nu te-ai fi gândit, date de Bogdana Bursuc, psiholog şi psihoterapeut specializat pe problemele dependenţei de fumat.
1. Nu asocia fumatul cu activităţi plăcute! De obicei, fumezi în momentele de relaxare, la cafeaua de dimineaţă, în pauzele cu colegii de serviciu, dezlegând un rebus sau şofând. Prin urmare, dacă încerci să te laşi de fumat, de fiecare dată când vei face aceste lucruri vei simţi nevoia să-ţi aprinzi o ţigară.
Sfatul specialistului: „Alege un nou loc pentru fumat (în afara casei sau a locului de muncă) în care să practici fumatul ca scop în sine. Noul loc să fie cât mai greu accesibil şi mai inconfortabil (ex. în faţă scării de acasă, în faţa intrării în clădirea de la serviciu, în afara maşinii etc.). Ori de câte ori pacientul se află în contexte care îi activează nevoia psihologică de a fuma, poate fuma, dar numai și numai în noul loc de fumat (este strict interzis ca fumatul să fie asociat de orice altă activitate plăcută: cafea, citit, vorbit la telefon)”, te sfătuieşte Bogdana Bursuc, coordonator psiholog al programului „Stop Fumat”, de la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”.
2.Concentrează-te pe părţile negative: uscăciunea gurii, disconfortul faringian, dureri de cap, ameţeală, tahicardie etc.! Se recomandă acest exerciţiu până când nevoia de a fuma scade.
3. Înlocuieşte fumatul cu alt obicei! Spre exemplu, obişnuieşti ca înainte de a te apuca de lucru să fumezi o ţigară (amânarea lucrului). Sau după ce termini sarcina să mai fumezi una (recompensa). Înlocuieşte obiceiul de a fuma cu alt comportament, cel puţin o dată pe zi.
4. Aşteaptă-te să-ţi fie greu! Renunțarea la fumat este o experiență dificilă care deseori este însoțită de sevraj fizic sau psihologic. “Sevrajul fizic durează în medie între 1-3 săptămâni. Pentru a ușura perioada de sevraj fizic, mănâncă dimineață alimente care favorizează tranzitul intestinal, bea multă apă, nu consuma substanțe excitante ale sistemului nervos, mai spune specialistul.
5.Ce alternativă ai. Dacă sevrajul este greu de suportat, apelează la ajutoare: plasturi transdermici, gumă de mestecat cu nicotină etc. Aceasta au ca scop reducerea simptomelor de sevraj și, ca urmare, facilitează menținerea deciziei de renunțare la fumat.
6.Anunță public decizia de renunțare și cere suportul prietenilor.
7.Aruncă toate țigările și scrumierele din casă, din mașină, de la birou, nu păstra tentații la îndemână.
8.Dacă partenerul de viață este fumător, roagă-l să nu își expună țigările la vedere.
9.Fii hotărât până la capăt! Rezistă tentaţiei, spune-ți pur și simplu că nu te vei duce să fumezi doar pentru că simți nevoia.
10.Dorinţa de a fuma nu durează mult, cel mai adesea 1-2 minute. Gândul nu va dispărea dacă eziți și îți spui: “este atât de intens. Nu știu dacă am să rezist?” „Bineînțeles că vei rezista. Poate fi neplăcut, dar nimic rău nu se va întâmpla dacă vei rezista tentației de a fuma și în câteva momente vei fi atât de mândru de tine!”, te îndeamnă psihologul. Iar noi îţi ţinem pumnii şi îţi urăm mult succes!