13 vinuri roşii perfecte pentru toamnă, recomandate de 12 bărbați și o femeie experţi
Toamna este anotimpul perfect pentru vinurile roşii. Temperaturile scăzute, mesele mai consistente şi abundenţa de legume şi carne pregătite la cuptor cer un vin care să le completeze perfect. Experţii Unvinpezi.ro au selectat 13 vinuri roşii ideale pentru această perioadă, fiecare cu arome şi structuri unice, scrie News.ro.
Ce vinuri apreciază experții
Nicuşor Cazan recomandă The Chocolate Block 2021, un vin cu arome de mure, lavandă, afine, prune, coacăze negre şi cireşe The Chocolate Block 2021 este un vin din Africa de Sud, un cupaj interesant de Shiraz, Cabernet Sauvignon, Viognier, Cinsault şi Grenache. Masiv şi complex, este o alegere excelentă pentru cei care apreciază vinurile puternice şi expresive.
Radu Rizea optează pentru Nachbil Syrah Reserve 2021, un vin din nordul României care impresionează prin complexitate
Vinul perfect pentru carnea la cuptor
Nachbil Syrah Reserve 2021 dezvăluie accente de pământ reavăn, piper şi frunze de tutun. Gustul său se deschide spre cireşe, vişine şi căpşune, oferind o explozie de arome fructate care se îmbină frumos cu preparatele bogate de toamnă.
Dan Micuda propune Masso Antico Primitivo Puglia 2022, un Primitivo corpolent, cu note de fructe coapte şi vanilie Masso Antico Primitivo Puglia 2022 este un vin ideal pentru serile răcoroase de toamnă. Taninurile moi şi rotunjite fac din acest vin o alegere excelentă pentru preparate din carne la cuptor sau brânzeturi maturate.
El Goru Roşu 2022, un vin spaniol cu un stil direct şi uşor de înţeles, alegerea lui Ciprian Haret
El Goru Roşu 2022, Ego Bodegas îmbină Monastrell, Syrah şi Petit Verdot într-un mix savuros şi plin de personalitate. Un vin cărnos, perfect pentru toamnă, ce merge de minune cu preparate gătite lent.
Vinul roșu cu gust de vanilie și ciocolată
Alin Ioniţă recomandă Bacio Rosso Primitivo 2021, un vin complex, bine structurat, ideal pentru mese bogate Bacio Rosso Primitivo 2021 - Vernice surprinde prin nuanţe de mure, cireşe coapte, cafea prăjită şi note mentolate. Corpul bine structurat şi finalul lung îl fac ideal pentru mese bogate, cu preparate din carne şi legume de toamnă.
George Mitea alege Masso Antico Primitivo Salento 2022, un vin cu o explozie de arome de vanilie, ciocolată şi fructe confiate.
Acest Primitivo reprezintă alegerea ideală pentru pasionaţii de vinuri dulci, corpolente. Este fidel stilului sudic italian şi se potriveşte perfect cu deserturi cu ciocolată sau preparate din carne roşie.
Roble Ribera del Duero 2020, un vin care impresionează prin echilibru şi complexitate este propunerea lui Răzvan Jurca
Roble Ribera del Duero 2020, Portia este vinul ideal pentru o masă cu prietenii sau familia. Aromele sale fructate şi taninurile echilibrate îl fac alegerea perfectă pentru preparatele tradiţionale de toamnă.
Singura femeie dintre experți preferă un vin din 2012
Ca’Vittoria Appassimento Rosso Puglia 2022, un vin perfect pentru serile lungi de toamnă este alegerea lui Marius Cristian Ca’Vittoria Appassimento Rosso Puglia 2022 dezvăluie arome de tutun, vanilie, prune şi mure coapte. Aciditatea ridicată echilibrează dulceaţa vinului, oferind o senzaţie plăcută şi echilibrată.
Valentin Ceafalău recomandă Flapper Girl Piedirosso 2019, un vin aromat, care aduce în pahar un strop de exotism Flapper Girl Piedirosso 2019 de la crama Vernice cucereşte cu notele de violete, mure şi coacăze negre. Este perfect pentru momentele de relaxare în serile răcoroase, acompaniind preparate uşoare sau aperitive.
Malbec Organic Alta Coleccion 2022, un Malbec argentinian cu aftertaste de cafea, alegerea lui Cosmin Tudoran Malbec Organic Alta Coleccion 2022 se remarcă prin taninurile şlefuite şi aromele de fructe negre bine coapte, cu un aftertaste de cafea. Este alegerea perfectă pentru o seară de toamnă cu preparate exotice sau carne la grătar.
Diana Pavelescu mizează pe Castello di Solicchiata Secondo 2012, un vin spectaculos, cu o vechime de peste 10 ani Castello di Solicchiata Secondo 2012 de la crama Feudi Barone Spitaleri este un vin sicilian, care aduce note complexe de prune confiate, coacăze negre şi condimente, ideal pentru asocieri cu carne grasă şi preparate consistente de toamnă.
Mihai Oprea optează pentru Navicella Roşu 2019, un vin elegant şi subtil, ideal pentru preparatele de toamnă Navicella Roşu 2019 de la Crama Jelna dezvăluie arome de fructe roşii şi mirodenii, iar taninurile integrate şi corpul suplu îl fac perfect pentru mesele festive.
Arhon Cabernet Franc 2017, un vin roşu cu un melanj interesant de arome specifice sezonului, propunerea lui Sorin Stelian Arhon Cabernet Franc 2017, Domeniul Drăgaşi vine cu note de fructe stafidite, frunze de tutun şi foi de dafin. Este un vin complex, ideal pentru asocieri cu preparate din carne de vită sau miel.