15 persoane arestate în dosarul Romprest. Uite cine sunt acestea

Ultima actualizare:

    Cele 15 persoane pentru care instanţa a emis mandate de arestare au fost duse în Arestul Poliţiei Prahova
Cele 15 persoane pentru care instanţa a emis mandate de arestare au fost duse în Arestul Poliţiei Prahova

Tribunalul Prahova a decis, vineri, arestarea celor 15 persoane reţinute în dosarul de evaziune fiscală şi spălare de bani în care este implicată compania Romprest, cererea DIICOT Ploieşti de emitere a unui mandat de arestare preventivă în lipsă pentru Florian Walter fiind amânată pentru 15 mai.

Instanţa a admis propunerea DIICOT Ploieşti şi a dispus arestarea arestarea preventivă pentru 29 de zile, până în 5 iunie inclusiv, a inculpaţilor Marin Necula, Grigore Adrian Grigoraş, Iustin Atanasiu Pop, Viorel Paul, Gheorghe Nicolae Paul, Carol Mark Vizi, Arpad József Molnár, Botond Tibor Molnar, Lucia Maria Hotca, Cristian Dumitru Corlan, Cătălin Marian Cărăbăneanu, Marius Florin Avram, Emil Dumitru, Aurelian Oprea şi Costel Matei, scrie Mediafax.

Decizia judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Prahova poate fi contestată la Curtea de Apel Ploieşti, care va decide definitiv dacă inculpaţii din dosarul Romprest vor rămâne în arest preventiv, vor fi plasaţi în arest la domiciliu sau vor fi cercetaţi în libertate, sub control judiciar. Cele 15 persoane pentru care instanţa a emis mandate de arestare au fost duse în Arestul Poliţiei Prahova, unde au fost încarcerate de miercuri, când procurorii DIICOT Ploieşti le-au reţinut pentru 24 de ore.

Florian Walter e dat în consemn la frontieră

Cererea procurorilor DIICOT Ploieşti de emitere a unui mandat de arestare preventivă în lipsă pe numele omului de afaceri Florian Walter, care controlează firma de salubrizare Romprest, suspectat că a iniţiat şi coordonat grupul infracţional acuzat de evaziune fiscală şi spălare de bani, va fi judecată peste o săptămână, în 15 mai. Florian Walter este suspectat că a iniţiat şi coordonat gruparea suspectată de evaziune fiscală şi spălare de bani, operaţiuni financiare în care este implicată SC Compania Romprest Service SA, alături de alte societăţi comerciale, între care unele considerate firme-fantomă. Omul de afaceri nu a fost găsit de anchetatori la percheziţiile făcute miercuri la Romprest şi la locuinţele suspecţilor, dar sunt indicii că este în ţară, fiind dat în consemn la frontieră, potrivit anchetatorilor.

În acest dosar, procurorii DIICOT l-au audiat şi pe unul dintre finanţatorii clubului de fotbal Petrolul Ploieşti Nicolae Capră, care are calitatea de suspect în acest dosar şi este arestat preventiv într-un alt dosar de evaziune fiscală, instrumentat tot de DIICOT. Soţia lui Nicolae Capră, Cristina Capră, administrator al uneia dintre firmele implicate în dosar, a fost audiată ca martor.

22 au fost puse sub urmărire penală

Anchetatorii au făcut, miercuri, 27 de percheziţii în acest dosar, la mai multe firme, între care societatea de salubrizare Romprest, şi la locuinţele suspecţilor, în Bucureşti şi în judeţele Prahova, Ilfov, Giurgiu, Cluj, Satu Mare, Braşov şi Brăila. Procurorii au audiat aproape 50 de persoane, dintre care 22 au fost puse sub urmărire penală pentru evaziune fiscală, spălare de bani şi constituire de grup infracţional organizat, şi au dispus măsuri asiguratorii pe bunuri mobile şi imobile, precum şi pe conturi ale suspecţilor. Potrivit procurorilor, în perioada 2012 - 2013, firma Romprest ar fi fost implicată într-un lanţ de tranzacţii comerciale fictive al căror rol era fie de a reduce baza de impozitare, fie de a beneficia de returnări ilegale de TVA. Astfel, procurorii anchetează modul în care Romprest angaja forţa de muncă folosită în oraşele în care societatea are contracte pentru salubrizare cu autorităţile publice locale. Anchetatori au stabilit că mare parte dintre angajaţii firmei de salubritate lucrau la negru, iar pentru a justifica şi a deduce banii plătiţi muncitorilor, Romprest încheia contracte cu alte firme, care la rândul lor încheiau contracte cu alte societăţi, până se ajungea la "un eşalon patru".

Sursele citate au mai spus că erau folosiţi oameni de încredere ai lui Florian Walter, care fie găseau administratori de firme dispuşi să intre în acest lanţ comercial, fie înfiinţau firme în acest scop pe numele unor persoane dispuse să aibă calitatea de administrator în acte, în realitate firmele fiind controlate de apropiaţii lui Walter. În acest lanţ comercial au fost folosiţi administratori de firme cetăţeni ungari sau un administrator din Republica Moldova.

O firmă din lanțul comercial fictiv, administrată de Nicolae Capră

Unele dintre firmele implicate în lanţul comercial fictiv sunt administrate de unul dintre finanţatorii echipei de fotbal Petrolul Ploieşti, Nicolae Capră, şi de soţia acestuia, Cristina Capră. Conform anchetatorilor, relaţiile comerciale dintre firmele lui Capră şi cea a lui Walter nu au legătură cu forţa de muncă folosită de Romprest, ci cu materialele folosite. Astfel, Romprest ar fi cumpărat, fictiv, câteva mii de tone de clorură de sodiu de la o firmă administrată de Cristina Capră, care achiziţionase, tot doar în acte, clorura de sodiu de la firma soţului ei, Nicolae Capră, care o cumpărase, la rândul său, de altă firmă controlată tot de el. Scopul tranzacţiei ar fi fost acela de a raporta în contabilitate cheltuieli pentru a reduce baza de impozitare.

Prejudiciul produs bugetului de stat este în valoare totală de 4,5 milioane de euro, reprezentând impozitul pe profit şi taxa pe valoarea adăugată, la care se adaugă suma de 60.494.600 de lei (echivalentul a 14 milioane de euro) supusă procesului de reciclare. Anchetatorii au instituit măsuri asiguratorii până la concurenţa sumei de 18 milioane de euro.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul William  sursa foto   GettyImages jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
arable violets 4224439 1280 jpg
politia politist trafic jpg
 Vasile Gorgos jpg
colaj jpg
tigari 1 1536x1024 jpg
Bryan Johnson jpg
carne vita vs alte carnuri jpg
Charles jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net