70.000 de români suferă de această boală incurabilă. Cu atenție simtomele pot fi identificate din timp

Ziua Mondială de Luptă Împotriva Bolii Parkinson este marcată în fiecare an pe 11 aprilie, prilej prin care este adus în atenţia publică impactul major pe care această afecţiune neurologică gravă îl are asupra persoanelor suferinde, familiilor şi aparţinătorilor acestora, dar şi la nivelul societăţii în ansamblu.

Peste 70.000 de români suferă de Parkinson

Medicii recomandă atenție pentru identificarea simptomelor din timp
Medicii recomandă atenție pentru identificarea simptomelor din timp

Peste 70.000 de români sunt diagnosticaţi cu boala Parkinson, susţin specialiştii care afirmă că identificarea simptomelor în etapele iniţiale ale instalării şi diagnosticarea afecţiunii înainte ca manifestările să devină foarte vizibile sunt esenţiale pentru un management eficient.

„Aceste patru simptome, prescurtate T.R.A.P: tremor, rigiditate musculară, amplitudine redusă a mişcărilor, postură instabilă, sunt cele mai frecvente manifestări motorii ale bolii Parkinson. (...) Totuşi, având în vedere complexitatea simptomatologiei şi faptul că o parte din manifestările clinice întâlnite la persoanele cu Parkinson pot fi asociate şi cu alte boli, prezenţa simptomelor descrise nu înseamnă automat prezenţa bolii Parkinson.

De aceea, este recomandat ca, în cazul în care sunt observate simptomele prezentate, să ne adresăm cât mai repede unui medic neurolog, care poate oferi o evaluare complexă în vederea stabilirii diagnosticului", a explicat Bogdan Ovidiu Popescu, medic neurolog, fost preşedinte al Societăţii de Neurologie din România şi prorector al Universităţii de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" din Bucureşti, citat într-un comunicat remis presei cu prilejul Zilei Mondiale de Luptă Împotriva Bolii Parkinson.

Bărbații sunt mult mai expuși bolii

Deşi este o boală incurabilă, intervenţiile medicilor în vederea controlului simptomelor ajută să se limiteze pe cât posibil impactul asupra calităţii vieţii pentru persoanele cu boala Parkinson.

Potrivit specialiştilor, afecţiunea este diagnosticată de regulă după 60-65 de ani, mai frecvent în rândul bărbaţilor, care au o probabilitate de 1,5 ori mai mare să dezvolte boala, faţă de populaţia feminină. Totuşi, afecţiunea se poate instala şi mai devreme de 50 de ani, în aproximativ 10-20% din cazuri.

În România există o reţea de centre medicale specializate în tratarea pacienţilor cu boala Parkinson, prezentă în Bucureşti şi judeţele: Bihor, Braşov, Cluj, Constanţa, Dolj, Galaţi, Iaşi, Mureş, Sibiu, Suceava, Timiş.

Parkinson este o afecţiune neurologică progresivă, cu cel mai rapid ritm de creştere a numărului de persoane diagnosticate la nivel mondial, dintre bolile care afectează creierul. În prezent, este a doua cea mai întâlnită tulburare neurodegenerativă legată de vârstă (după boala Alzheimer).

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
1280px Podul de la Cernavodă distrus în 1916 jpg
poligon explozie jpg
ucraina png
Schengen shutterstock 9 jpg
lidl jpg
profi1 jpeg
cna consiliul national al audiovizualului Foto Facebook jpg
masina electrica
image
actualitate.net
image
actualitate.net