A doua aeronavă Boeing a Tarom soseşte miercuri în România

Ultima actualizare:

    Aeronava se numește Marea Unire și a fost preluată în leasing operațional pe 10 ani
Aeronava se numește Marea Unire și a fost preluată în leasing operațional pe 10 ani

Cea de-a doua aeronavă Boeing 737-800 NG - "Marea Unire" - preluată în leasing pe 10 ani de către compania de stat Tarom va ajunge miercuri în România relatează news.ro

Aeronava, botezată "Marea Unire", simbolizînd 100 de ani de la Unirea Principatelor Române, va ateriza în jurul orei 11.00 pe Aeroportul Băneasa, unde va avea loc şi o ceremonie la care va lua parte ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc.

La începutul acestei luni, Ministerul Transporturilor a anunţat că Tarom a semnat contractul de achiziţie prin leasing a două aeronave noi Boeing 737-800 NG, având o configuraţie de 189 de locuri.

Primul aparat, botezat "Sarmizegetusa", a intrat în flota Tarom săptămâna trecută.

Cele două noi avioane Boeing sunt preluate în leasing pe 10 ani de la proprietarul avioanelor, compania Air Lease, după ce linia aeriană Pegasus Airlines, care le-a cumpărat, ar fi renunţat la ele, potrivit reprezentanţilor Tarom.

Potrivit acestuia, cele două noi avioane Boeing vor opera zboruri către Madrid, Tenerife, Tel Aviv şi Larnaca. Achiziţia Tarom a fost necesară după ce, anul trecut, au fost retrase două avioane Airbus A310, cumpărate în 1992 de Guvernul Petre Roman

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
diabet jpg
liviu dragnea 8 JPG
varza murata 505587 webp
bunt erleuchtet chinas jpg
image png
Warren Buffett FOTO Profimedia jpg
turcia jpg
casa jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net