A plouat cu bani din maşina Poştei

A plouat cu bani din maşina Poştei

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Întâmplare tragi-comică într-un sat din judeţul Iaşi, acolo unde un sac în care se aflau 12.500 de lei a căzut din maşina Poştei. Sătenii care s-au bătut pentru a pune mâna pe bani riscă acum să meargă la puşcărie.

Zeci de localnici din satul Tomeşti, judeţul Iaşi, au crezut că l-au apucat pe Dumnezeu de un picior când în faţa lor a început practic să plouă cu bani. Totul s-a petrecut în urmă cu două zile, când dintr-o maşină a Poştei, care se întorcea la Iaşi, a căzut un sac în care se aflau 12.500 de lei.

Oamenii din zonă nu au stat prea mult pe gânduri şi au început să îşi burduşească buzunarele cu cât mai multe bancnote, înainte ca vântul să le ruineze şansa de se îmbogăţi. În timp ce norocoşii trecători se certau şi se îmbrânceau pentru a pune mâna pe banii căzuţi din cer, un angajat al Poliţiei Locale a trecut prin zonă cu maşina. A văzut vânzoleala şi a crezut iniţial că e vorba de un accident rutier.

La vederea omului legii, amatorii de chilipir s-au împrăştiat ca potârnichile. Poliţistul local a observat sacul de pânză, iar la o aruncătură de băţ, într-un şanţ, mai multe bancnote împrăştiate de vânt. După ce a găsit şi borderoul angajaţilor de la poştă, omul şi-a dat seama cu ce are de a face.

A pus mâna pe telefon şi a sunat la Poliţie. Cercetările poliţiştilor ieşeni au scos la iveală că în sacul pierdut pe drum de poştaşi se aflau 12.500 de lei.

Din toată această sumă au mai fost găsiţi doar 400 de lei.  Poliţiştii spun că au deja un cerc de suspecţi. Reprezentanţii Poştei Române au demarat şi ei o anchetă. Cel mai probabil, sacul cu bani a căzut printr-o spărtură din caroseria maşinii, care este una foarte veche.

"Pentru însuşirea bunului găsit, cei vinovaţi pot sta până la trei luni după gratii"

simeon stalpnicul png

Ilie  Andrieş, poliţistul care a găsit restul de bani



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
fructe istock jpg
Femeie care s-a trezit din somn - dimineata - pat FOTO Shutterstock
Design fără titlu (7) png
Karl Bushby jpg
nunta
869877262 1167180182928493 4416722806691607833 n jpg
vlcsnap 2026 11 03 15h52m35s389 jpg
Autospeciala de Politie  Sursa Politia Romana jpg
image
image