A stat ascuns 7 ani în pod ca să nu ajungă după gratii

Ultima actualizare:
Marian Iaholnic Coslac
Marian Iaholnic Coslac

Cinci ani nu a văzut lumina zilei decât prin cele două luminatoare din acoperişul casei. Era ca la închisoare, dar se considera liber. Acum, Marian Iaholnic (53 de ani) a ajuns după gratii. Oamenii legii îl căutau din 2009.

Fostul poliţist de frontieră Marian Iaholnic Coslac, care era dat în urmărire internaţională din luna martie 2009, a fost găsit de poliţişti, joi seara (26 noiembrie), chiar în podul casei sale din Siret, judeţul Suceava. Iaholnic a fost pus pe lista celor mai căutaţi infractori români, după ce Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti l-a condamnat la opt ani de închisoare pentru luare de mită şi complicitate la contrabandă.

Condamnat pentru contrabandă cu țigări


    Marian Iaholnic Coslac a fost dat în urmărire internațională din martie 2009foto: Click!
Marian Iaholnic Coslac a fost dat în urmărire internațională din martie 2009foto: Click!

Iaholnic Coslac este principalul condamnat în dosarul „Ţigareta zero”, în care au fost implicaţi, în anii 1994-1995, mai mulţi vameşi şi poliţişti de frontieră suceveni. Pe scurt, acesta, împreună cu alţi poliţişti de frontieră şi vameşi au pus la cale o reţea de introducere în ţară a ţigărilor de contrabandă prin Vama Siret, din Ucraina.

În calitatea sa de poliţist de frontieră, Iaholnic Coslac a înlesnit actul de contrabandă, făcând şi trafic de influenţă în acest sens, primind în schimb mită consistentă. În dosarul vechi de 20 ani, condamnarea acestuia la opt ani de închisoare a fost pronunţată de Tribunalul Militar Bucureşti, în 2008.

Cu acest prilej, Poliţia Română chemată să pună în aplicare mandatul de executare a pedepsei cu închisoarea, emis pe numele lui Marian Iaholnic Coslac, negăsindu-l la domiciliul său din oraşul Siret, a decis să îi posteze fotografia şi datele personale pe site-ul propriu, la rubrica “„most wanted”. Mai mult, pe parcursul ultimilor ani, oamenii legii au supravegheat de mai multe ori casa fugarului, dar nu au descoperit nimic suspect. Când a fost prins, bărbatul se ascundea în podul clădirii unde funcţiona societatea de apă şi canalizare din oraş. Cele două „mansarde” comunicau între ele printr-o uşă aparent blocată. Acum, oamenii legii încearcă să afle cine îi aducea fugarului mâncarea, apa şi cele necesare traiului.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
edgardo mortara jpg
WhatsApp Image 2024 11 22 at 18 37 31 jpeg
vlad tepes krmz jpg
Crowne Plaza Drona2 5 jpg
Factura gaz - frig - caldura calorifere FOTO Shutterstock
chocolate saga1 jpeg
gaini jpg
esplanada rapa galbena jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net