A vândut copii cu 1.000 de euro și nu e în pușcărie

Ultima actualizare:

    Florea Alesu nu a fost reținută după audierile care au avut loc aseară
Florea Alesu nu a fost reținută după audierile care au avut loc aseară

Şefa Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman, Floarea Alesu, este cercetată, sub control judiciar, pentru abuz în serviciu şi instigare la fals intelectual, după ce s-a afalat că le cerea bani cuplurilor care doreau să înfieze. Asta au decis procurorii, după ce aseară a fost adusă la audieri, împreună cu alți colegi.

În acelaşi dosar este cercetat, sub control judiciar, şi şeful Serviciului Juridic, Contencios, Resurse Umane şi Evaluare Iniţială din cadrul Direcţiei Generale de Asistentă Socială şi Protecţie a Copilului Teleorman, pentru abuz în serviciu în formă continuată şi instigare la fals intelectual în formă continuată. De asemenea, Remus Ionuţ Boboc, șef al Serviciului Administrativ, Patrimoniu, Tehnici şi Aprovizionare şi Constantin Claudiu Balaban, șef al Complexului de Servicii destinat Copilului şi Familiei, de la aceeaşi instituţie, informează Mediafax. Cele patru persoane cu funcţii de conducere sunt obligate ca, pe durata controlului judiciar, să să se prezinte la organul de urmărire penală ori de câte sunt chemaţi, să anunţe dacă îşi schimbă locuinţa, să meargă la unitatea de poliţie unde sunt sub supraveghere, conform programului stabilit, să nu părăsească ţara fără încuviinţarea procurorului de caz, să nu se apropie şi să nu comunice, direct sau indirect, pe nicio cale cu ceilalți inculpați, precum și cu martorii din dosar, să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte arme. Anchetatorii le-au atras atenţia celor patru inculpaţi că dacă încalcă aceste obligaţii, măsura poate fi înlocuită cu arestul la domiciliu sau arestarea preventivă. Șefa DGASPC este acuzată că în perioada 2005-2012 ar fi dat 150 de copii în adopție ilegal. Adică, tinerii care doreau să devină părinți li se cerea să scoată câte 1.000 de euro din buzunar și treceau mai repede peste etapele obligatorii. În plus, Florea Alesu făcea demersuri pentru ca familiile respective să primescă copii mici.   

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Kate Letizia și Sofia colaj jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
venice 2855264 1280 jpg
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
oala presiune jpeg
mircea diaconu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net