Acesta este cel mai spectaculos canion din România

Ultima actualizare:

    Cei care vor să se aventureze vor avea parte de un peisaj de visFoto: thebesttravelled.com
Cei care vor să se aventureze vor avea parte de un peisaj de visFoto: thebesttravelled.com

La mică distanță de Barajul Vidraru se află cel mai frumos canion amenajat din România. Cei care vor să-l descopere au nevoie de echipament special de munte, pregătire fizică și un aparat de fotografiat. Turiștii străbat trei ore, peste punți, scări și trepte fixate direct în stâncă, prin locuri unde apa a sculptat o adevărată minune a naturii.

28 de kilometri despart, pe Transfăgărăşan, oraşul Curtea de Argeş de locul din care începe Valea lui Stan. Cea mai spectaculoasă cale de acces este însă cea dinspre Braşov, tot pe Transfăgărăşan, pe la Bâlea Lac. Un drum de 176 de kilometri, potrivit Digi24.

Canionul a fost amenajat pentru prima oară în 1962. Construcţiile metalice s-au degradat însă, în timp. În 2012, salvamontiştii au obţinut fonduri pentru repararea tuturor scărilor, a punţilor, balustradelor, treptelor şi a cablurilor metalice din Vale. Turiştii care au trăit aventura de pe canion spun că e păcat să nu rămâi în zonă cel puţin două zile. Priveliştea Barajului Vidraru, semeţia Cetăţii Poenari, plimbările cu vaporaşul pe lacul de acumulare sau evantaiul de trasee turistice din Masivul Făgăraş sunt tot atâtea motive de prelungit vacanţa.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image png
ora de vara jpg
monstru marin mexic  jpg
pensie jpg
ana blandiana jpg
Cum să faci cafea acasă mai bună decât la cafenele jpg
WhatsApp Image 2026 03 24 at 21 21 49 (1) jpeg
Ceapa  Sursa Freepik com jpg
image
image