Activitate seismică intensă în Vrancea, sâmbătă dimineața. Două cutremure de peste 4 în 52 de minute

Ultima actualizare:

Două seisme cu magnitudinea 4,2 s-au produs sâmbătă dimineață în zona seismică Vrancea, la adâncimi de aproximativ 130 de kilometri. Potrivit datelor publicate de Institutul Național pentru Fizica Pământului (INFP), epicentrele au fost foarte apropiate, în apropierea localității Chiricani, iar mișcările de teren au fost resimțite slab în mai multe localități din estul și centrul țării.

Două cutremure sâmbătă dimineața

Primul cutremur a avut loc la ora 04:19. INFP precizează că epicentrul s-a situat la 43 km vest de Focșani, 57 km nord de Buzău, 70 km est de Sfântu-Gheorghe și 79 km est de Brașov.

cutremur seism seismograf foto Shutterstock

La mai puțin de o oră distanță, la 05:11, s-a produs al doilea seism, cu același nivel de magnitudine.

Orașele aflate în proximitate au fost: Focșani (37 km vest), Buzău (59 km nord), Sfântu-Gheorghe (74 km est) și Brașov (85 km est).

Ambele mișcări seismice s-au produs în același areal, sud de satul Chiricani, confirmă hărțile seismice ale institutului.

Zona Vrancea rămâne, astfel, unul dintre cele mai active focare seismice din Europa, generând frecvent cutremure la adâncime mare, care sunt mai puțin distructive, dar se propagă pe distanțe lungi.

Un alt cutremur de magnitudine 4,2 a avut loc în același perimetru seismogen miercuri dimineață, însă la o adâncime mai mică, de 90,1 kilometri.

Activitatea seismică s-a menținut intensă de la începutul lunii octombrie, fiind înregistrate peste 20 de cutremure pe teritoriul României, cu magnitudini între 2 și 4,2 pe scara Richter.

Cele mai puternice seisme din 2024 s-au produs la 13 februarie, în județul Buzău, și la 11 mai, în județul Vrancea, ambele cu magnitudinea 4,4.

În 2023, cel mai semnificativ eveniment seismic a atins magnitudinea 5,4, fiind resimțit pe 16 septembrie, de asemenea în zona Buzău.

Sfaturi vitale de urmat în caz de cutremur

1. Păstrați-vă calmul. NU INTRAȚI ÎN PANICĂ, liniștiți-i și pe ceilalți, protejați copiii, bătrânii și femeile. Nu vă speriați de zgomotele din jur.

2. Preveniți tendințele de a părăsi camera sau locuința, deoarece faza seismică inițială are o durată redusă, astfel încât, tocmai faza puternică a mișcării seismice vă poate surprinde pe scări, holuri, paliere, în aglomerație și panică, conducând la accidente grave, nedorite.

3. Atenție! Scările sunt elemente de construcții foarte sensibile la deplasările diferențiate ale etajelor și, chiar dacă ar rezista, deplasarea persoanelor pe scări, sub efectul oscilației seismice, este extrem de periculoasă. 

4. Rămâneți în încăpere sau locuință, departe de ferestre care se pot sparge și vă pot accidenta, protejați-vă sub o grindă, toc de ușa solid, sub un birou sau masă care sunt suficient de rezistente spre a vă feri de căderea unor obiecte mobile suprapuse, lămpi, tencuieli ornamentale etc.

În lipsa unor astfel de posibilități vă puteți proteja stând la podea lângă un perete solid, pe genunchi și coate, cu fața în jos, iar cu palmele împreunate vă veți proteja capul, ceafa, iar cu antebrațele pe lateral, capul.

5. Dacă este posibil, închideți sursele de foc cât puteți mai repede, iar dacă a luat foc ceva interveniți imediat după ce a trecut șocul puternic.

6. Nu fugiți pe ușă, nu săriți pe fereastră, nu alergați pe scări, nu utilizați liftul, evitați aglomerația, îmbulzeala, iar dacă este posibil deschideți ușa locuinței spre exterior, pentru a preveni blocarea acesteia în vederea evacuării după terminarea mișcării seismice.

7. Nu alergați în stradă.

8. dacă vă aflați în afara unei clădiri, deplasați-vă cât mai departe de clădire, feriți-vă de tencuieli, căramizi, coșuri, parapete, cornișe, geamuri, ornamente care de obicei se pot prăbuși în stradă

9. Acordați primul ajutor persoanelor rănite.

10. În cazul în care sunteți surprinși de căderea unor tencuieli sau obiecte de mobilier răsturnate, cautați să vă protejați capul și membrele sau să vă asigurați supraviețuirea; ulterior veți caută să alarmați, prin diferite metode, vecinii cât și echipele de salvare-intervenție de prezența dumneavoastră.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
lapte jpg
image png
durere in gat jpg
tabel pensii logo jpg
Ilie Bolojan, Ioana Fasie, foto arhiva jpg
image png
UK, foto Shutterstock jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net