Adevăratul motiv pentru care Principele Nicolae a fost dezmoştenit

Ultima actualizare:

    Nicolae a fost exlcus în august din succesiunea la Coroana RomânieiFoto: Arhiva personală
Nicolae a fost exlcus în august din succesiunea la Coroana RomânieiFoto: Arhiva personală

Principele Nicolae (30 de ani) a fost dezmoştenit şi alungat din ţară în luna august. Nepotul Regelui Mihai, al treilea în ordinea de succesiune, după bunicul lui şi Principesa Margareta, a fost exclus din linia dinastică a Casei Regale şi i s-a retras titlul monarhic acordat în 2010. Motivele acestei decizii nu au fost făcute publice, dar surse din cadrul Casei Regale au făcut dezvăluiri incredibile privind excluderea lui Nicolae.

În august, când Principele Nicolae a fost exlus din linia dinastică, un comunicat a fost dat publicităţii de reprezentanţii Casei Regale în care se anunţa decizia. Nu a fost însă dat un motiv clar, dar se lăsa de înţeles că stilul de viaţă al lui Nicolae ar fi dus la luarea deciziei. 

„În calitate de Şef al Casei şi Familiei Regale ale României, Regele Mihai a luat deciziile de mai sus cu gândul la România timpurilor care vor veni după încheierea domniei şi vieţii fiicei sale, Margareta, Custodele Coroanei. Majestatea Sa a afirmat că Familia Regală şi societatea românească din acele vremuri vor avea nevoie de o cârmuire sub semnul modestiei, bine cumpănită, cu principii morale, respect şi mereu cu gândul la ceilalţi”, se arată în comunicatul Casei Regale.

Conform evz.ro, motivul ar fi de fapt relaţia pe care ar fi avut-o Nicolae cu una dintre colaboratoarele lui din România, Nicoleta Cirjan. Femeia este gravidă, iar tatăl ar fi chiar Nicolae. Totul a început când Principesa Margareta şi Principele Radu ar fi aflat de idilă, iar Nicoleta le-a spus că fătul e băiat. 

Nicolae ar avea o relaţie cu o colaboratoare, Nicoleta. Fata a rămas gravidă şi va naşte un băiat
Nicolae ar avea o relaţie cu o colaboratoare, Nicoleta. Fata a rămas gravidă şi va naşte un băiat

Naşterea bebeluşului ar fi schimbat jocurile de putere din Casa Regală şi ar fi pus sub semnul întrebări planul Margaretei şi al lui Radu de a conduce în continuare Casa. Mai mult, Radu ar fi crezut că va pierde postura de lider de facto al Casei Regale. O altă miză ar fi fost moşteneirea Familiei, una care se ridică, potrivit analiştilor, la câteva zeci de milioane de euro. 

Astfel, Margareta şi Radu au mers la Regele Mihai, în Elveţia şi i-au spus că Principele Nicolae e homosexual şi trebuie îndepărtat. Regele a decis să îl dezmoştenească pe nepotul său.

De altfel, şi celălalt nepot al lui, fiul Irinei, Mihai, a fost dezmoştenit cu câteva luni înaintea lui Nicolae, iar sursele de la Casa Regală susţin că Regele a luat această decizie tot la presiunile Margaretei şi a lui Radu.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
erotica 4512433 1280 jpg
cat jpg
image png
Arges 1 jpg
image png
tinte ale rusiei jpg
Ingrijire piele femeie FOTO Shutterstock jpg
Pensionari discută cu reprezentanții presei și oficialii Caselor de Pensii de care aparțin privind recalcularea pensiei, în București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
image
actualitate.net
image
actualitate.net