Adolescent din Botoșani, mort din senin la ora de sport sub privirile colegilor. Ce s-a descoperit

Adolescent din Botoșani, mort din senin la ora de sport sub privirile colegilor. Ce s-a descoperit

Să îți trimiți copilul la școală iar el să nu se mai întoarcă viu acasă. Ce poate fi înfricoșător de atât pentru părinți. Este anchetă de proporții după ce Dănuț, un elev în vârstă de 14 ani din județul Botoșani a murit după ce i s-a făcut rău în timpul orei de sport, sub privirile colegilor și profesorilor. Un medic îi dăduse aviz de sport deși la autopsie a fost descoperită o boală gravă de inimă.

Copilul de 14 ani a murit la ora de sport
Dănuț avea o boală gravă de care nimeni nu știa dar primise aviz de efort. Foto: Fcb BucovinaTV

Cum s-a petrecut accidentul?

Incidentul a avut loc la o școală din localitatea Ipotești, comuna Mihai Eminescu. Copilul, elev în clasa a VIII-a, participa la activitățile sportive când, dintr-o dată, s-a prăbușit fără niciun avertisment. Cadrele didactice au intervenit imediat și au apelat serviciul de urgență 112, iar până la sosirea echipajelor medicale au fost începute manevrele de resuscitare.

Medicii ajunși la fața locului au continuat intervenția, însă adolescentul era deja în stop cardio-respirator. Elevul a fost transportat de urgență la spital, unde medicii au încercat să îi salveze viața, însă, din păcate, acesta nu a mai putut fi resuscitat.

Medicii ajunși la fața locului au continuat intervenția, însă adolescentul era deja în stop cardio-respirator. Elevul a fost transportat de urgență la spital, unde medicii au încercat să îi salveze viața, însă, din păcate, acesta nu a mai putut fi resuscitat.

Ce s-a descoperit la autopsie

Elevul de 14 ani din Ipotești, județul Botoșani, care a murit la ora de sport sub privirile colegilor, suferea de stenoză aortică severă – o afecțiune cardiacă gravă, congenitală, care nu fusese depistată, potrivit certificatului medico-legal scriu jurnaliștii de la radioiasi.ro.

Medicii legiști au stabilit că boala de fond a declanșat un edem pulmonar care a împiedicat oxigenarea organismului. În final, s-a produs un stop cardiorespirator ireversibil, iar manevrele de resuscitare nu au mai putut salva viața copilului.

Specialiștii explică faptul că această boală, stenoza aortică poate rămâne ani la rând fără simptome, mai ales la copii și adolescenți activi. În unele cazuri, primul semn al bolii poate fi chiar moartea subită în timpul efortului. Dosarul penal va fi închis, decesul fiind confirmat oficial ca având cauze medicale naturale. 



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
dani si daiana jpg
dinti albi_shutterstock 2483275985 jpg
image png
Autospeciala de Politie  Sursa Politia Romana jpg
delfin esuat jpg
papa leon profimedia jpg
comemorare Rahova jpg 15 jpg
854339508 1832253894894323 8725783364908500702 n jfif
image
image