Adolescentă răpită şi violată timp de 3 ore

Ultima actualizare:

    Adolescentă de 15 ani, răpită şi violată
Adolescentă de 15 ani, răpită şi violată

Întâmplarea care a şocat locuitorii municipiului Turda: o adolescentă, în vârstă de 15 ani, a fost răpită şi violată cu sălbăticie timp de trei ore, de un bărbat de 35 de ani.

Denisa povesteşte cu groază întâmplarea care a marcat-o şi care i-a schimbat radical copilăria. Totul s-a întâmplat pe o stradă din municipiu, în urmă cu aproximativ trei săptămâni, însă mama adolescentei a aflat abia acum două zile, după ce şi-a dat seama că ceva nu este în regulă cu fetiţa ei, că ascunde ceva, şi a anunţat imediat autorităţile. „Am descusut-o puţin şi până la urmă fata, cu dificultate mi-a povestit ce păţise fiindcă individul o ameninţase cu moartea în cazul că-mi va spune ceva”, relatează Gazeta de Cluj.

„Mergeam spre casa bunicii când, brusc, a apărut în faţa mea un bărbat, trecut de 35 de ani, care mi-a blocat drumul. Mi-a spus că-s foarte frumoasă şi până să zic ceva m-a luat pe sus, în braţe şi a pornit pe stradă cu mine spre o direcţie necunoscută. Era însoţit de doi băieţi şi în ciuda faptului că le-am cerut să alarmeze poliţia sau oamenii, nu a făcut acest lucru. Din păcate, deși m-am zbătut şi am strigat tare, cei câţiva trecători care au văzut scena nu au intervenit”, a povestit Denisa cu mare dificultate. Tânăra îşi aminteşte că s-a trezit într-o locuinţă, după ce tinerii i-au oferit individului cheia de la apartament.

„Apoi, acolo am rămas singură cu Emanuel – aşa am aflat că-l cheamă – în timp ce băieții ceilalţi aşteptau afară. M-a batjocorit o singură dată, în cele trei ore când am stat acolo cu el. Apoi mi-a dat drumul zicându-mi că mă omoară în caz că voi spune acasă ce mi s-a întâmplat”.

Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore şi o anchetă va stabili împrejurările exacte în care s-a produs această situaţie şi se vor lua măsuri.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Economii  Foto Freepik com jpg
Vasi Radulescu, foto arhiva, Shutterstock jpg
balci din dobrogea anii 1900 jpg
2025 12 02 Inquam Photos / George Calin  instant 2097 jpg
winter 3403737 1280 jpg
scottish fold freepik jpg
Chloé  Frammery   steven kittirath guinness jpg
542186779 1353529596141826 137766672784383954 n jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net