Adrian Țuțuianu: ”SRI și-a îndeplinit atribuțiile”
Adrian Țuțuianu, președintele Comisiei pentru controlul SRI, a făcut lumină în scandalul dintre SRI și Ministerul de Interne. Acesta a spus că Serviciul Român de Informații și-a făcut treaba și că a anunțat instituțiile abilitate despre revolta din Piața Victoriei.
Cine minte? Carmen Dan, șefa de la Interne, sau șeful SRI Eduard Hellvig. Asta a fost întrebarea care a stat pe buzele multora după ce ministrul a declarat că nu a fost informat cu privire la grupurile violente care au atacat miercuri noapte forţele de ordine care asigurau securitatea la protestele din Piaţa Victoriei.
În plus a precizat că mesajul primit de secretarul de stat de SRI la nu conţinea decât o informaţie cu caracter general, obişnuită în cadrul schimbului de informaţii operative şi nu era semnat. Adrian Țuțuianu, președintele Comisiei pentru controlul SRI, a făcut lumină.
”Am putut constata că există o colaborare la nivel informațional și că are loc la nivelul de conducere în baza protocoalelor. Trebuiesc îmbunătățite pentru a da mai multă consistență între cele două instituții. Avem de-a face cu o percepție publică care nu coincide cu realitatea. Colaborarea între cele două instituții și declarațiile făcute în spațiul public. Doamna ministru a primit trei SMS-uri, activitatea MAI s-a desfășurat în limitele legii, a fost coordonată eficient și s-a reușit izolarea elementelor violente din Piața Victoriei. SRI și-a îndeplinit atribuțiile care vizează acțiuni ale unor persoane cu activitate extremirstă și au fost trimise înformări începând cu data de 2 februarie”, a anunțat Adrian Țuțuianu, președintele Comisiei.
Totodată, în urma audierilor de astăzi s-a stabilit că nu sunt elemente care să arate că avut loc tentative de "înlăturare în forţă" a instituţiilor democratice.