Ajutor de la stat pentru încălzire. Cine-l primește și care este termenul legal pentru depunerea cererii

Ultima actualizare:

    Ajutorul de încălzire se acordă persoanelor cu venituri mici, în perioada 1 noiembrie-31 martie
Ajutorul de încălzire se acordă persoanelor cu venituri mici, în perioada 1 noiembrie-31 martie

Persoanele singure sau familiile care nu-şi permit să plătească facturile de încălzire în sezonul rece pot solicita, pe 15 octombrie, ajutor de la stat. Subvențiile vor fi lunare și vor acoperi chiar în proporție de 100% suma, în cazul în care venitul mediu net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este de până la 200 lei. Cererile se depun la primării până pe 15 octombrie.

Legea consumatorului vulnerabil a fost adoptată săptămâna trecută de Parlament și prevede acordarea unor ajutoare financiare pentru încălzirea locuinței.

Acestea pot ajunge până la 500 de lei, dar vor fi abrobate în funcție de veniturile solicitanților. Cu cât este mai mare, cu atât sprijinul va fi mai mic.

Limita maximă a veniturilor până la care o persoană poate beneficia de ajutoare pentru încălzire este de 1.386 de lei de persoană, în cazul familiilor, şi 2.053 de lei, în cazul persoanelor singure.

Statul estimează ca vor fi ajutate 524.000 de gospodarii și că va achita 389 de milioane de lei. În principal, este vorba despre persoane aflate în asistenţă socială, pensionari, dar și angajați plătiți cu salariul minim pe economie.  

Subvenţia va fi decontată direct din preţul facturii. Cererile se vor depune la autoritățile locale până pe 15 octombrie, dar subvențiile se vor aplica de la 1 noiembrie.

Deocamdată, multe primării nu au primit tipizatele de la Ministerul Muncii, pentru ca beneficiarii să le poată completa.  

Cum se acordă ajutorul la încălzire. Veniturile solicitanților

Ajutorul pentru încălzire se acordă în funcţie de venitul mediu net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure, astfel:

  • în proporţie de 100% din valoarea de referinţă, dar nu mai mult decât consumul facturat, în situaţia în care venitul mediu net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este de până la 200 lei;
  • în proporţie de 90%, în situaţia în care venitul mediu net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 200,1 lei şi 320 lei;
  • în proporţie de 80%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 320,1 lei şi 440 lei;
  • în proporţie de 70%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 440,1 lei şi 560 lei;
  • în proporţie de 60%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 560,1 lei şi 680 lei;
  • în proporţie de 50%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 680,1 lei şi 920 lei;
  • în proporţie de 40%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 920,1 lei şi 1.040 lei;
  • în proporţie de 30%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 1.040,1 lei şi 1.160 lei;
  • în proporţie de 20%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 1.160,1 lei şi 1.280 lei;
  • în proporţie de 10%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie este cuprins între 1.280,1 lei şi 1.386 lei;
  • în proporţie de 10%, în situaţia în care venitul net mediu lunar al persoanei singure este cuprins între 1.280,1 lei şi 2.053 lei.

Ajutorul de încălzire cel mai mare va fi pentru încălzirea pe bază de nergie electrică

Valoarea de referinţă în funcţie de sistemul de încălzire utilizat va fi stabilită de Guvern şi nu va putea fi mai mică de:

- 250 lei/lună, pentru gaze naturale;

- 500 lei/lună, pentru energie electrică;

- 320 lei/lună, pentru combustibili solizi şi/sau petrolieri.

„Lunar, în termen de 10 zile de la primirea facturii, asociațiile de proprietari/locatari au obligația de a defalca cheltuielile privind energia termică pe consumatori individuali, ținând cont de ajutorul pentru încălzirea locuinței stabilit în condițiile prezentei ordonanțe de urgență”, se arată în lege.

Sezon rece este considerat a fi perioada cuprinsă între 1 noiembrie 2021 şi 31 martie 2022.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regele Felipe și Regina Letizia la dineul de gală de la Roma, Italia, în rochie de la un brand de masă   profimedia 0945642160 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
luxemburg istock jpg
jessica riggs calendar nud profimedia (1) jpg
georgescu iohannis foto EPA + FB jpg
1280px Podul de la Cernavodă distrus în 1916 jpg
poligon explozie jpg
ucraina png
Schengen shutterstock 9 jpg
lidl jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net