Alexandru Rafila, criticat de PNL că nu a luat măsuri pentru valul 5. Cum răspunde PSD

Încă un scandal în coaliția de la guvernare! PNL îl atacă pe ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, pentru că nu a luat măsuri pentru valul 5 al infectărilor cu COVID-19. În replică, PSD reproșează că liberalii încearcă să acopere scandalul facturilor la energie.  

alexandru rafila jpeg

Purtătorul de cuvânt al PNL Ionuț Stroe îl critică pe ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, că încă nu ar fi luat măsuri pentru a combate valul 5 al infectărilor cu Sars-Cov 2, dar și despre lipsa unei legi care să încurajeze vaccinarea.

„Este vorba de o îngrijorare personală pe care o am, când am văzut că cifra se apropie de 10.000. Sunt adeptul introducerii acestui certificat verde al vaccinării, dar dacă văd că e atât de greu de promovat un asemenea document, mă așteptam totuși la unele măsuri clare din partea Ministerului Sănătății și, din păcate, tot ce avem este o pasivitate care îngrijorează foarte foarte mult oameni și inclusiv pe mine.

A existat o perioadă de relaxări înainte de sărbători, opțiunea din partea ministrului a fost să avem această perioadă. După aceste sărbători, în condițiile în care se dublează cazurile zi de zi, e nevoie de măsuri suplimentare. E nevoie să ne întâlnim în coaliție să facem acest lucru.

Singurul proiect concret pe care îl avem în momentul de față este cel depus de PNL în Parlament, cel pe baza căruia s-au făcut atât de multe dezbateri. A fost amendat, dezbătut și în plan public, dar care în momentul de față din păcate se găsește blocat acolo. În rest, alt certificat, altă variantă concretă nu avem.

De la domnul Rafila avem așteptări cu măsuri concrete, propuneri, soluții pentru a depăși această criză”, spune Ionuț Stroe, purtător de cuvânt al PNL.

PSD: PNL încearcă să acopere scandalul facturilor la energie

Purtătorul de cuvânt al PSD, Ștefan Radu Oprea, a reacționat la afirmațiile reprezentantului PNL, spunând că „Ionuț Stroe nu cunoaște măsurile luate până acum de ministrul Sănătății pentru prevenirea spitalizărilor și deceselor COVID”. Oprea este de părere că doar lansând critici, fie ele și nefondate, speră să acopere scandalul facturilor la energie, care se află în răspunderea directă a ministrului PNL, Virgil Popescu.

„Strategia domnului Stroe este, însă, una extrem de proastă, pentru că exact azi a fost aprobată înființarea centrelor de evaluare COVID. Cum să acuzi pe cineva că nu face nimic, exact în ziua în care se face ceva foarte concret!?

Pe lângă înființarea centrelor de evaluare, a fost crescută capacitatea de testare prin implicarea medicilor de familie și a farmaciilor în activitatea de testare COVID, precum și aprobarea medicamentelor antivirale pentru tratarea COVID-19 în formele sale incipiente.

În ce privește măsurile de relaxare introduse la finalul anului trecut, domnul Stroe vorbește de funie în casa spânzuratului. Spre deosebire de relaxările decise pe creșterea valului 4 doar pentru ca PNL să-și poată face congres, ministrul Rafila a luat decizii de relaxare doar atunci când numărul cazurilor era în descreștere”, a transmis Ștefan Radu Oprea pe Facebook.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
coltea jpg
truck 2920533 1280 jpg
sectie votare jpg
image png
Prințul Harry, Profimedia (2) jpg
WhatsApp Image 2024 11 21 at 22 31 59 jpeg
23adbb27 d661 4add b171 ecdb61862362 jpeg
podul de piatra baile herculane jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net