Alocațiile pentru copii s-ar putea dubla de la 1 ianuarie. Când se dă votul final

Ultima actualizare:

    Alocaţiile copiilor ar putea fi majorate de la 1 ianuarie 2019
Alocaţiile copiilor ar putea fi majorate de la 1 ianuarie 2019

Comisia de muncă a adoptat, marţi, 17 decebrie, un amendament prin care alocaţiile copiilor se vor dubla de la 150 de lei la 300 de lei. Legea urmează să intre la vot în plenul Camerei Deputaţilor care este for decizional.

Comisia de Buget-Finanţe din Camera Deputaţilor a adoptat, tot marţi, un raport favorabil asupra unui proiect privind reducerea TVA de la  19% la 16% şi a cotei de TVA pentru alimente de la 9% la 5%, începând din anul 2020.

Propunerea de mărire a alocațiilor de la 150 de lei la 300 de lei pentru copiii de peste 2 ani a fost făcută de un deputat PSD şi adoptată de majoritatea celor prezenţi.

De asemenea, a fost votată modificarea cuantumului alocațiilor pentru copiii de până la doi ani de la 300 la 600 de lei.

Preşedintele interimar al PSD anunţa acum o săptămână că partidul său va face această mişcare pe care au făcut-o şi liberalii în primăvară şi care a dus atunci la dublarea alocaţiilor, potrivit știrileprotv.ro.

Reacția dură a lui Cîțu după adoptarea dublării alocațiilor

Florin Cîţu a fost întrebat, marţi seară, la Digi 24, cum va face faţă dacă vor fi adoptate de Camera Deputaţilor deciziile din comisiile de specialitate, respectiv dublarea pensiilor şi reducerea TVA de la 19% la 16% şi a spus că impactul asupra bugetului va fi de 6 miliarde de lei pentru alocaţiile copiilor şi 11,8 miliarde de lei din reducerea TVA.

”Asta înseamnă, doar din alocaţii, deficitul să se ducă la 4,13%, alături de reducerea TVA se duce la 5% cu deficitul. Clasa politică se joacă cu focul astăzi în România şi nu-mi fac mie rău, nu fac rău PNL, ci fac rău românilor, pentru că ce s-a întâmplat azi în Parlamentul României este văzut de pieţele internaţionale, iar dacă se întâmplă ceva cu costul de finanţare al României este vina oamenilor iresponsabili care aruncă astăzi ţara în aer. Vom găsi soluţii...Până acum, aceste legi sunt doar votate în comisii – unele au şi probleme tehnice şi de constituţionalitate. Până la urmă, politicienii români trebuie să înţeleagă că nu ne fac nouă rău, PNL-ului sau lui Florin Cîţu, ci fac rău românilor, atuncând ţara în haos. Asta se întâmplă azi în Parlamentul României, dintr-o răzbunare copilărească”, a spus Florin Cîţu.

Acesta a afirmat că ”pieţele au văzut ce s-a întâmplat şi la asta reacţionează”.

”Zilele următoare veţi vedea presiunea pe cursul valutat, cât şi pe dobânzi, pentru că pieţele nu aşteaptă.  Şi evaluarea S&P- riscul cel mai mare nu a fost politica fiscală în 2020, ci volatilitatea politică şi aceste măsuri din Parlament şi iresponsabilitatea politicienilor români”, a mai spus Cîţu, potrivit news.ro.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
oala presiune jpeg
mircea diaconu jpg
Yoon Suk Yeol. Foto: captură video
Banner Carmen Harra
panouri solare risc hackeri jpg
ceai freepik jpg
tarani romani cuptor jpg
Ploaie Autostrada jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net