«Am cusut 100 de zile la rochia cu trenă de 3 km»

Ultima actualizare:

    Trena a fost întinsă deasupra fântânilor,  din Piaţa Unirii, până  în Piaţa Constituţiei
Trena a fost întinsă deasupra fântânilor, din Piaţa Unirii, până în Piaţa Constituţiei

Un spectacol nemaivăzut: o rochie de mireasă superbă, cu o trenă magnifică lungă de 2.823,8 metri! Au creat această minunăţie 20 de oameni, timp de peste trei luni, doar pentru a intra în Cartea Recordurilor.

Bucureştenii au rămas uluiţi să vadă fântânile din faţa Palatului Parlamenului acoperite în totalitate cu o pânză diafană. De fapt, era parte din trena rochiei de mireasă care a fost creată special pentru a bate recordul olandezilor, care au făcut o trenă de „doar" 2.500 de metri.

Dantela a fost  cusută manual

simeon stalpnicul png

Corsajul şi mânecile sunt brodate

simeon stalpnicul png

„Ne-am apucat de lucru în luna ianuarie şi a durat circa 100 de zile. A fost foarte greu: mii de metri de material veneau în atelier, am ales cu grijă mătasea şi dantela, toate au venit din Italia. Eram stresaţi că nu ştim ce măsură să alegem, cine va fi manechinul. Au rupt sute de ace, erau bolduri peste tot. Unii dintre noi coseau tivuri, alţii făceau floricele, altele puneau bride. Numai la rochie, pe care am evaluat-o la 5.800 de lei, s-a lucrat aproape o lună. În prezenţa unui notar s-a măsurat trena: 2.823,80 metri, mai mult decât ne propusesem. A durat aproape 8 ore până să fie măsurată. Suntem foarte încântaţi", ne-a povestit Camelia Ruiu, care împreună cu sora sa, Lavinia Lăscaie, deţin Salonul Andree, specializat în creaţii de rochii de mireasă.

Rochia a fost gata într-o lună

simeon stalpnicul png

simeon stalpnicul png

Trena a acoperit în întregime fântânile din faţa Casei Poporului, iar manechinul care a prezentat rochia minune, Emma Dumitrescu, de 17 ani, a fost urcată la 20 de metri înălţime cu un balon. Sub ea, a vânturat în toată lungimea trena-record, luminată de zeci de făclii şi torţe. După atâtea aventuri, trena s-a murdărit şi nu mai poate fi folosită.Probabil, va ajunge perdele.

20 de persoane au lucrat la trena-record

simeon stalpnicul png

Cei 3 km de  material au fost scoşi pe fereastră

simeon stalpnicul png

Manechinul Emma Dumitrescu, de 17 ani, a avut emoţii când a fost ridicată cu balonul

simeon stalpnicul png

simeon stalpnicul png

Click! spune

 2 croitorese şi 18 ajutoare au lucrat 100 de zile la rochie şi trenă Trena, fără aplicaţii, a costat 18.000 de lei Pentru rochie s-au folosit: 4.700 m de tafta, 10.5 m de tafta mătase jakard, 45 m de mătase naturală pentru căptuşală, 5,5 m de dantelă chantilly pentru corset, pe care s-au cusut perle de 2,2 mm, mii de mărgele de diverse dimensiuni şi paiete de 6 mm  S-au folosit 1.857 de bolduri şi 150 de papiote de aţă.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
tarani romani cuptor jpg
Ploaie Autostrada jpg
ochi albastri jpg
moneda jpeg
calatori tren cfr gara de nord frig foto shutterstock 2229976057 jpg
cumparaturi supermarket alimente  shopping (2) jpeg
junjun1 jpeg
michael jackson jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net