Ați auzit de Obrejenie? Se întâmplă mâine și este una dintre cele mai mari sărbători religioase

Ultima actualizare:

    Schimbarea la față a lui Isus s-a întâmplat pe muntele Tabor iar apostolii au fost martori
Schimbarea la față a lui Isus s-a întâmplat pe muntele Tabor iar apostolii au fost martori

I se spune Obrejenia și este una dintre cele mai mari sărbători religioase ortodoxe. Mâine, creștinii prăznuiesc”Schimbarea la Faţă” a Domnului. Potrivit tradiţiei populare, este prima zi a toamnei și cum va fi mâine, aşa va fi până vine se lasă frigul

Este sărbătoare cu Cruce roşie în calendarul ortodox. Potrivit ziaruldeiasi.ro, în popor sărbătoarea este cunoscută şi cu numele de Obrejenia care are drept înţeles”vederea lui Dumnezeu şi transfigurarea omului”, cu alte cuvinte posibilitatea oamenilor de a se”îndumnezei. Potrivit crestinortodox.ro, această sărbătoare a început să fie celebrată încă de la începutul secolului IV, când Sfânta Împărăteasă Elena a zidit o biserică pe muntele Tabor. În documente, însă,”Schimbarea la față”a fost menţionată abia în prima jumătate a secolului V, de Papa Calist al III-lea.

Ce înseamnă”Schimbarea la faţă”

Religios sărbătoarea se numește”Schimbarea la faţă”a lui Iisus Hristos sau Transfigurarea Domnului. Evenimentul face referire la momentul în care Iisus se ruga pe muntele Tabor, iar apostolii au fost martorii care au văzut că faţa Mântuitorului s-a schimbat, strălucind ca un soare, iar hainele sale s-au făcut albe ca zăpada. Potrivit tradiţiei populare, de pe 6 august oamenii și animalele nu mai au voie la scăldat în ape curgătoare şi nici nu se mai spală rufele la râu. La țară în Moldova și Oltenia se spune că cei care nu păstrează această sărbătoare se vor usca şi se vor îngălbeni precum florile, iar cei care spală rufele în ziua”Schimbării la Faţă” vor face păduchi şi se vor umple de ploşniţe. Mai rău este că fetelor care spală în această zi nu le va mai creşte părul, iar cei care mănâncă struguri înainte de 6 august o să aibă dureri de burtă. Tot ca o superstiţie populară, se spune că cei care se ceartă în această zi nu vor avea parte de linişte până la finalul anului. De aceea, se crede că astăzi trebuie să te împaci cu cei cu care eşti certat.

Ce trebuie să știe credincioșii

Potrivit crestinortodox.ro, prin”Schimbarea la față”, Isus Hristos a arătat oamenilor că firea omenească se poate îndumnezei, iar trupul muritor se poate face părtaş la cele veşnice. Totodată, astăzi se dă de pomană pentru sufletele celor adormiţi. Cu precădere în mediul rural, se crede că, aşa cum va fi vremea astăzi, tot aşa va fi toată toamna. Astfel, dacă este cald şi frumos, toamna va fi una roditoare şi îmbelşugată, iar dacă va ploua, toamna va fi una mohorâtă

Citiți și

Schimbarea la Față a Domnului : Istoricul sărbătorii

Tradiţii pentru spor şi sănătate de Schimbarea la Faţă a Domnului

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Arges 1 jpg
image png
tinte ale rusiei jpg
Ingrijire piele femeie FOTO Shutterstock jpg
Pensionari discută cu reprezentanții presei și oficialii Caselor de Pensii de care aparțin privind recalcularea pensiei, în București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
husky harghita jpg
MONICA POLI jpg
dacii  jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net