Au băut apă plată şi au ajuns de urgență la spital. «Instant mi-au amorţit buzele și limba»
Doi tineri din Constanța au ajuns cu salvarea la spital după ce au băut apă plată. Cei doi au simțit cum le amorțesc buzele și limba după numai câteva guri de apă plată dintr-o sticlă proaspăt deschisă.
Alexandra, o tânără din Constanţa povesteşte ceea ce a trăit în urmă cu două seri când, împreună cu soţul au ajuns de urgenţă la spital din cauza apei plate, relatează Adevarul.ro.
„Ăştia suntem noi aseară, la spital. Şi da, amândoi am avut nevoie de îngrijiri medicale după ce am consumat cel mai banal lucru… apă plată!!! Am adormit frumos copilul, am mâncat şi noi ca oamenii cina la 11, apoi am băut apă… logic. Adi, cum e drăguţ, mi-a dat mie să beau prima, am băut două guri pentru că nu a intrat mai mult, după care a băut şi el o gură din sticla asta nouă, pentru că mai băuse înainte din alta care mai avea puţin. Instant mi-au amorţit buzele si limba si chiar am zis «ce naiba e picantă apa asta!?!». După ce a băut si el a zis acelaşi lucru. După câteva minute deja aveam tot corpul amorţit, tremuram, aveam urechile înfundate, pulsul ridicat şi o stare de panică… amândoi!!!
Şi ca să fie treaba treabă, copilul era in dormitor cu febră (racit) iar noi ne simţeam din ce în ce mai rău. Am decis să sunăm la salvare, care a venit foarte repede, am sunat o prietenă care este vecină cu noi si am rugat-o sa stea cu copilul si am plecat cu ambulanța la spital. Acolo ne-au făcut nişte analize care au ieşit ok și ne-au spus că am avut noroc că am băut o cantitate foarte mică și că s-ar putea ca apa să aibă urme de detergent.
Efectul a ţinut cam 2 ore si norocul nostru a fost că am băut foarte puţin.
Ceea ce vreau să spun este că se putea ca din sticla asta de apă să bea și copilul, care are 1 an si 9 luni… și nu vreau să îmi imaginez ce efect avea la el dacă la noi a fost în halul ăsta. Apa a fost cumpărată de la Profi (Badea Cârţan) și este apă plată Aqua Carpatica la 2 litri”, a relatat tânăra pe Facebook.
Citește pe Adevarul.ro cum au reacționat autoritățile în acest caz