Au început interviurile pentru șefia DNA. În ce constă evaluarea

Ultima actualizare:

    Tudorel Toader i-a trecut pe toți șase de proba interviului
Tudorel Toader i-a trecut pe toți șase de proba interviului

Cei şase procurori care şi-au depus candidaturile pentru conducerea DNA susţin, astăzi și mâine, interviul cu ministrul Justiţiei, Tudorel Toader. Trebuie să răspundă la mai multe întrebări și să arate că au un proiect bine pus la punct. Joi, 6 septemebrie, ar trebui să fie anunțat câștigătorul.

Conform Ministerului Justiţiei, interviurile au început astăzi, la ora 11.00 și au fost chemați în fața lui Tudorel Toader primii trei candidaţi declaraţi admişi - Sorin Armeanu, Andrei Bodean şi Adina Florea. Marţi, de la ora 8.30, vor răspunde la întrebări procurorii Nicolae Lupulescu, Gabriela Scutea şi Paula Tănase.

În ce constă interviul

La evaluarea interviului vor fi avute în vedere următoarele standarde: susţinerea proiectului privind exercitarea atribuţiilor specifice funcţiei de conducere - prezentarea sintetică a unităţii/structurii pentru a cărei conducere participă la selecţie; identificarea unor eventuale disfuncţii şi vulnerabilităţi în activitatea unităţii/structurii pentru a cărei conducere participă la selecţie; propunerea unor soluţii pentru prevenirea şi înlăturarea deficienţelor identificate; formularea de propuneri pentru îmbunătăţirea activităţii manageriale a unităţii/structurii pentru a cărei conducere participă la selecţie; compatibilitatea proiectului managerial privind exercitarea atribuţiilor specifice funcţiei de conducere,  întocmit de procurorul care participă la selecţie cu cel al procurorului ierarhic superior, dacă este cazul; verificarea aptitudinilor manageriale şi de comunicare; prezentarea viziunii asupra modului în care înţelege să organizeze instituţia în vederea îndeplinirii atribuţiilor constituţionale de promovare aintereselor generale ale societăţii şi apărării ordinii de drept, precum şi adrepturilor şi libertăţilor cetăţenilor; prezentarea viziunii cu privire la atribuţiile funcţiei pentru care participă la selecţie în ceea ce priveşte coordonarea activităţilor de prevenire şi combatere a criminalităţii în general şi a unor fenomene specifice: criminalitate organizată, corupţie, evaziune fiscală etc.; verificarea cunoştinţelor specifice funcţiei pentru care se efectuează selecţia.

Rezultatele selecţiei ar urma să fie anunţate în 6 septembrie.

Cine sunt candidaţii pentru conducerea DNA

- Adina Florea este procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa. Timp de mai mulţi ani, Adina Florea a condus Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, ulterior ocupând şi funcţia de procuror general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa.

- Sorin Armeanu este prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui.

Gabriela Scutea este fost procuror general adjunct al României şi fost secretar de stat în Ministerul Justiţiei.

- Procurorul Gabriela Scutea de la Parcheul Curţii de Apel Braşov a fost secretar de stat la Ministerul Justiţiei (ianuarie 2016), anterior fiind Înalt reprezentant al Ministerului Justiţiei pentru relaţia cu Comisia Europeană pe aspectele referitoare la îndeplinirea condiţionalităţilor stabilite în cadrul Mecanismului de Cooperare si Verificare (MCV) privind reforma sistemului judiciar şi lupta anticorupţie.

În perioada  mai - august 2013 a fost consilier al procurorului general la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Între noiembrie 2006 - mai 2013 a fost adjunct al procurorului general Laura Codruţa Kovesi la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, responsabil pentru activitatea Secţiei judiciare, activitatea de resurse umane şi documentare, ordonator principal de credite (delegat), implementarea programelor cu finanţare externă, precum şi audit.  Anterior, a fost procuror la Braşov.

- Andrei Bodean are 38 de ani şi este procuror la Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa.

El a instrumentat mai multe dosare vizându-l pe fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa Nicuşor Constantinescu. De altfel, dosarul în care Constantinescu a fost condamnat definitiv la cinci ani de închisoare pentru abuz în serviciul în cazul Centrului Militar Zonal a fost instrumentat de Andrei Bodean.

- Paula Tănase are 47 de ani şi este procuror la Parchetul Curţii de Apel Galaţi, iar anterior, începând cu 2009, ea a lucrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi. În perioada 2007-2009, a fost procuror al Secţiei judiciar-penale din cadrul aceleiaşi instanţe, iar în perioada 2006 - 2007, procuror la Secţia Urmărire penală la aceeaşi instanţă. Ea a intrat în magistratură în 1996, ca procuror stagiar la Parchetu Judecătoriei Galaţi, după ce a absolvit Facultatea de Drept din Iaşi, cu media 9.46. Paula Tănase scria despre ea, în anul 2012, că deşi au existat perioade în care a instrumentat şi o mie de dosare pe an, avea ”stoc zero de la o săptămână la alta” şi nu a avut ”nicio restituire sau achitare în soluţiile de trimitere în judecată dispuse”. Ea a candidat şi în 2012 pentru conducerea DNA.

- Nicolae Lupulescu are gradul de general-maior şi este procuror la Secţia Parchetelor Militare din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. El a fost detaşat la Ministerul Apărării Naţionale, în martie 2016, pentru o perioadă de trei ani, prin Hotărârea CSM nr. 148/ 2016. Lupulescu a candidat, în martie 2015, pentru funcţia de procuror-şef al DIICOT, alături de Ioana Albani, Daniel Horodniceanu, Giorgiana Hosu, Adrian Glugă şi Cătălin Borcoman.

Președintele țării are ultimul cuvânt

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, spunea că îi cunoaşte pe unii dintre ei și că le cunoaşte ”evoluţiile profesionale”, dar şi ”atitudinile etice, morale”.

Propunerea/propunerile ministrului justiţiei va fi/vor fi înaintate Consiliului Superior al Magistraturii – Secţia pentru procurori, în vederea obţinerii avizului acestei instituţii.

Ulterior obţinerii avizului ministrul Justiţiei înaintează propunerea preşedintelui, în vederea numirii în funcţia de conducere.

Kovesi, revocată din funcție în iulie

Prima selecţie pentru postul de procuror-şef al DNA a început în 9 iulie, imediat după anunţul privind semnarea decretului de către preşedintele Klaus Iohannis pentru revocarea din funcţie a Laurei Codruţa Kovesi.

Cei patru candidaţi pentru postul de procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie au fost Florentina Mirică, procurorul şef al Serviciului combatere a corupţiei în justiţie din DNA, procurorul şef adjunct al DNA Marius Iacob, procurorul şef al Secţiei judiciare penale din DNA Elena Grecu şi Cristian Lazăr, adjunctul Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
oameni fericiti jpg
Orhidee roz jpg
demolare gara velenta oradea 01112024 1 jpeg
Nichita Stanescu jpg
Banner Târg Crăciun
Calatorie jpg
Adina Matei comisar licitatie Artmark record Grigorescu jpg
bani multi pensie jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net