Au început lucrările la Prelungirea Ghencea în 2009, n-au terminat nici acum!

Pus pe hârtie în 2006, început în 2009, neterminat în 2022. Este povestea celui mai vechi proiect de infrastructură din București, modernizarea arterei Prelungirea Ghencea! Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a promis că pe 15 iulie încep demolările în forță la 200 de proprietăți expropriate și până la sfârșitul verii se vor finaliza lucrările la porțiunea cuprinsă între străzile Brașov și Râul Doamnei.

Se lucrează și la lărgirea străzii foto: Adrian Popescu
Se lucrează și la lărgirea străzii foto: Adrian Popescu

Abandonate mulți ani, lucrările la Prelungirea Ghencea au fost reluate în septembrie 2019, valoarea investiţiei fiind de 345,5 milioane de lei fără TVA. Perioada de execuție inițială era de 24 de luni de la predarea amplasamentului dar termenul a trecut iar lucrările bat pasul pe loc. În acest moment se lucrează pe tronsonul cuprins între strada Brașov și strada Râul Doamnei și doar la linia de tramvai și la mutarea utilităților. De lucrare se ocupă una dintre companiile Primăriei Capitalei care a scăpat de desființare, Trustul de Clădiri Metropolitane (TCMB).

Cu toate că până acum nu au fost respectate numeroase termene de finalizare al șantierului, edilul Nicușor Dan anunță că la finalul verii va fi gata primul tronson modernizat al arterei, cel cuprins între intersecțiile cu străzile Brașov și Râul Doamnei.

Programul muncitorilor e în două schimburi
Programul muncitorilor e în două schimburi

”Accelerăm lucrările la Prelungirea Ghencea. TCMB a demarat un program de muncă în două schimburi: primul între orele 06:00-14:30 și cel de-al doilea de la 13:00 până la 21:30. În acest moment se lucrează la caseta drumului, borduri, instalația electrică de alimentare a liniei de tramvai și se pregătește turnarea betonului la fundațiile stâlpilor. Mai mult s-au demarat lucrări la infrastructura liniei de tramvai dinspre Str. Brașov spre Strada Râul Doamnei, numai pe porțiunile pe care se poate asigura circulația auto pe minim o bandă. De asemenea, în ceea ce privește exproprierile din zona Prelungirea Ghencea, reamintesc faptul că banii au fost consemnați în conturile proprietarilor și că demolările necesare pentru lărgirea drumului vor începe în scurt timp”, a anunțat Nicușor Dan pe Facebook.

Va avea trei pasaje pietonale subterane 

Primăria Capitalei va finaliza în toamnă documentele pentru exproprierea proprietarilor de pe tronsonul II al lucrării, cuprins între intersecțiile cu străzile Valea Oltului și Mărăcineni. Conform economica.net, se vor începe tot din toamnă lucrările la trei pasaje pietonale subterane: la stadionul Ghencea, în dreptul școlii nr 279 de lângă intersecția cu strada Ghidigeni și în dreptul școlii nr 144 de lângă intersecția cu strada Valea Oltului.

Ce trebuie să știi despre șantier

Proiectul urmărește modernizarea și supralărgirea arterei Prelungirea Ghencea până la intersecția cu Șoseaua de Centură a Capitalei. Concret, este vorba de supralărgirea arterei care se întinde de la terminalul tramvaiului 41, strada Brașov și până la ieșirea din București spre Mogoșoaia, unde a fost construit deja un pasaj rutier suprateran. Este vorba de extinderea șoselei de la două benzi la patru benzi, prelungirea liniei de tramvai până aproape de Șoseaua de Centură, amenajarea de trotuare, piste de biciclete, mutarea și totodată reabilitarea utilităților.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro! 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
femeie stranut  jpg
Mango Mannheim O6 jpg
image png
image png
venice 2855264 1280 jpg
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
image
actualitate.net
image
actualitate.net