«Avem emoții că pierdem vacanța plănuită de un an»

Ultima actualizare:

    Pasagerii din imagine  au avut emoţii că  ratează croaziera  programată de un an Fotografii: Sever Gheorghe
Pasagerii din imagine au avut emoţii că ratează croaziera programată de un an Fotografii: Sever Gheorghe

A fost haos marţi pe toate aeroporturile din ţară. Controlorii de trafic au refuzat să mai dirijeze avioanele timp de patru ore. Suficient pentru ca zborurile să fie afectate pe toată perioada zilei. Unele au fost anulate, iar altele au avut întârzieri de ore. Evident că pasagerii au tunat şi au fulgerat.

Este suficient ca angajaţii Romatsa să întrerupă lucrul câteva ore că totul este dat peste cap în aeroporturi. La fel s-a întâmplat şi ieri. De la ora 9.00 şi până la ora 13.00, controlorii de trafic au fost în grevă. În tot acest timp, au asigurat dirijarea a o treime din zborurile comerciale, stabilite după criteriile Eurocontrol. Până la suspendarea protestului au fost întârziate 22 de decolări şi aterizări, de la 30 de minute şi până la peste două ore, iar numărul lor a crescut pe parcursul zilei.

În plus, şase curse Ryanair au fost anulate. Pasagerii au luat foc. ”Să le fie ruşine că ne ţin în aeroport. N-au nici un drept să se foloseacă de noi ca să obţină mai ştiu eu ce alte privilegii. Ei servesc populaţia. Sper să nu pierd legătura de la Amsterdam spre Detroit. Avionul ar trebui să decoleze din România la ora 14.00”, ne-a spus Florian Peretz, care aştepta cu sufletul la gură în Terminalul Plecări din Aeroportul Henri Coandă. 

Înainte de suspendarea  grevei se putea face Check-in
Înainte de suspendarea grevei se putea face Check-in

Un grup care urma să plece în croazieră pe Mediterană era extrem de vocal. ”Vaporul nostru părăseşte portul din Roma la ora 19.30, dacă ratăm îmbarcarea să ne plătească controlorii vacanţa stabilită de un an”, strigau oamenii. Şi reprezentanţii agenţiilor de turism au taxat mişcarea de ieri. 

Ce vor angajaţii Romatsa

Pentru ce şi-au pus angajaţii Romatsa lumea în cap? Principalele nemulţumiri vizează lipsa unui nou contract colectiv de muncă pentru 2016/2017, faptul că nu se mai fac angajări, nu există buget, iar conducerea Regiei este una interimară.

”Până pe 5 iunie trebuie să trimitem la Bruxelles bugetul de venituri şi cheltuieli, pentru că pe 14 iunie se întrunesc organisme ale Eurocontrol. Dacă noi nu avem documentul, riscăm ca de la 1 ianuarie 2018 să intrăm în faliment”, ne-a explicat Gabriel Tudorache, liderul sindical de la Romatsa.

Şi cum instanţa a decis marţi că greva a fost legală, controlorii pot declanşa o altă mişcare în 48 de ore, adică vineri. Asta dacă nu ajung la un acord în urma negocierilor.

Cine a mai făcut ieri grevă

simeon stalpnicul png

A fost „ziua grevelor”. Şi alţi angajaţi au oprit ieri lucrul, nemulţumiţi de prevederile noii Legi a salarizării. 

  • Grefierii Tribunalului Dolj, cei de la instanţele din Sibiu,  Constanţa, Galaţi, Arad, Ploieşti; 
  • Angajaţii Agenţiei pentru Protecţia Mediului Arad; 
  • Comisarii de la Protecţia Consumatorilor; 
  • IT-iştii de la Ministerul Justiţiei; 
  • Cei de la Direcţia pentru Protecţia Copilului Sibiu; 
  • Peste 1.000 de angajaţi din primării şi consilii judeţene au protestat în faţa Parlamentului. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
venice 2855264 1280 jpg
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
oala presiune jpeg
mircea diaconu jpg
Yoon Suk Yeol. Foto: captură video
image
actualitate.net
image
actualitate.net