Averea lui Remus Truică, inclusiv domeniul de la Snagov, a fost pusă sub sechestru

Ultima actualizare:

    Remus Truică are un domeniu uriaș la Snagov, județul Ilfov
Remus Truică are un domeniu uriaș la Snagov, județul Ilfov

Omul de afaceri Remus Truică a fost pus sub control judiciar în dosarul în care este urmărit penal pentru înşelăciune, instigare la abuz în serviciu şi spălare de bani, transmite Mediafax. El a spus, marți, la ieşirea de la DIICOT, că a luat legal creditele de la BRD.

Truică a spus că doreşte să clarifice această situaţie, astfel că va reveni la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), arătând că nu înţelege acuzaţiile, întrucât creditul pe care l-a luat a fost legal.

Avocatul omului de afaceri a precizat că Remus Truică va reveni în iunie în faţa procurorului DIICOT, pentru a oferi lămuriri în legătură cu probele şi acuzaţiile anchetatorilor. Acesta a spus că s-a cerut un termen procurorilor pentru a fi studiate şi analizate probele.

Întrebat dacă s-a pus sechestru asigurător pe bunuri mobile sau imobile ale lui Truică, avocatul Bogdan Cimbru a spus că s-a luat această măsură, fiind puse sub sechestru bunuri imobile până la concurenţa sumei considerate prejudiciu în dosar. Avocatul nu a dorit să precizece despre câte imobile este vorba sau care este prejudiciul reţinut în sarcina clientului său.

Surse judiciare au declarat că sechestrul a fost instituit de procurori pe terenuri și imobile, inclusiv pe casa de la Snagov a omului de afaceri, precum și pe conturi bancare din România și din străinătate, în cazul conturilor din străinătate fiind formate comisii rogatorii pentru luarea măsurilor cerute de procurori.

Aceleași surse spun că procurorii DIICOT i-au adus la cunoştinţă lui Remus Truică, în dosarul creditelor care ar fi fost contractate ilegal de la BRD, că este urmărit penal pentru constituire a unui grup infracţional organizat, înşelăciune, instigare la înşelăciune, instigare la abuz în serviciu şi spălare de bani.

Conform surselor citate, în cazul lui Truică anchetatorii au luat măsura controlului judiciar. În timpul controlului judiciar, Remus Truică trebuie să respecte o serie de măsuri, printre care şi aceea de a se prezenta periodic la secţia de poliţie desemnată cu supravegherea sa judiciară.

Procurorii DIICOT au început, în octombrie 2014, urmărirea penală in rem în această cauză, având suspiciuni că, la sfârşitul anului 2007, la nivelul conducerii executive a BRD - Group Societe Generale a fost iniţiat şi constituit un grup infracţional organizat în scopul acordării de credite, cu încălcarea normelor de creditare, atât cele interne cât şi cele emise de Banca Naţională a României, unor persoane fizice şi societăţi comerciale. Astfel, susţin anchetatorii, ar fi fost acordate ilegal credite, fiind cauzat un prejudiciu de 43,5 milioane de euro în dauna BRD - Group Societe Generale.

Are o avere de circa 10 milioane de euro

Remus Truică, 44 ani. Fost șef de cabinet al premierului Adrian Năstase. Are o proprietate la Snagov care se întinde pe zece hectare. Şi-a făcut un mic heliport, o piscină de dimensiuni olimpice, două terenuri de sport (fotbal şi tenis), precum şi un foişor.În garajul vilei sunt mai multe maşini scumpe. Are un apartament la Monte Carlo, un iaht de şapte milioane de euro şi o vilă în Caraibe, pe Insula Saint Martin. Are o avere estimată la 10 milioane de euro.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul William Foto Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
469859399 1102167817961740 672508127811502855 n jpg
brad 1 jpg
profesoara care citeste o carte jpg
lovitura parta jpg
Metoda japoneza de slabit  Iti ia doar 10 minute pe zi  Sursa foto  shutterstock 1807805059 jpg
egipt (315) jpg
femeie coreea1 jpeg
chipul real al lui iisus fotopixabay png
image
actualitate.net
image
actualitate.net