Bacalaureat 2014: Astăzi are loc proba scrisă la Limba şi Literatură Română

Ultima actualizare:

    Următoarea probă se va desfăşura pe data de 2 iulie, proba scrisă la Matematică sau la IstorieFoto Adevărul
Următoarea probă se va desfăşura pe data de 2 iulie, proba scrisă la Matematică sau la IstorieFoto Adevărul

Zi de foc pentru cei aproape 144.000 de candidaţi înscrişi la proba scrisă de Limba Română din cadrul examenului de Bacalaureat, probă care se desfăşoară luni, între orele 9.00 – 12.00.

Subiectele de la Limba Română sunt de două feluri, existând variante distincte pentru specializările Real şi Uman. Totuşi, profesorii îi avertizează pe tineri să nu mizeze pe proză sau pe poezie la eseu, dar sunt convinşi că subiectele vor fi de nivel mediu, astfel încât şi elevii mai slabi să reuşească să obţină o notă de trecere, în timp ce elevii foarte buni să poată fi diferenţiaţi. „Nu este bine să mizezi pe ceva anume fiindcă se poate întâmpla ca anul trecut, când toată lumea se aştepta la proză şi le-a picat poezia. În 2013 chiar au fost subiecte-surpriză“, spune profesoara Ecaterina Stanca, unul din peste 10 dascăli implicaţi în campania „Adevărul te meditează şi te premiază“.

Profesoara Corina Buzoianu, un alt profesor implicat în campania Adevărul, de la Colegiul Naţional „Spiru Haret“ din Bucureşti a declarat pentru adevărul.ro: „Cred că textul de la primul subiect va fi mai dificil la Uman decât la Real, cât şi la subiectul al doilea, unde cei de la Uman trebuie să-şi demonstreze cultura lor umanistă. La al treilea subiect, din modele şi din ce s-a dat la Bac-ul olimpicilor, la Uman ar putea pica relaţia între două personaje, iar la Real, particularităţi de construire a personajului, dar orice este posibil la subiectul al treilea. Experienţa de anul trecut ne-a învăţat că trebuie să ne aşteptăm şi la subiecte-surpriză“.

Calendar Bacalaureat 2014

- 30 iunie – proba scrisă la Limba Română

- 1 iulie – proba scrisă la Limba Maternă

- 2 iulie – proba scrisă la Matematică sau la Istorie

- 4 iulie – proba la alegere: Geografie, Biologie, Chimie, Fizică, Economie, Informatică, Sociologie, Filosofie, Logică, Psihologie

- 7 iulie – afişarea rezultatelor parţiale

- 11 iulie – afişarea rezultatelor finale

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Ziua a doua a congresului PPE la Romexpo, în București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
branza branzeturi istock jpg
simion lasconi podcast micutzu jpg
diabet jpg
liviu dragnea 8 JPG
varza murata 505587 webp
bunt erleuchtet chinas jpg
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net