Barna propune ca persoanele vaccinate să poată merge la mall în weekend, iar celelalte în restul săptămânii

Ultima actualizare:

    Dan Barna Foto: playtech.ro
Dan Barna Foto: playtech.ro

Vicepremierul Dan Barna propune mai multe măsuri pentru creşterea numărului de persoane vaccinate, o variantă analizată fiind cea ca persoanele vaccinate să poată merge la mall în weekend, iar cei nevaccinaţi - în timpul săptămânii. De asemenea, autorităţile discută şi introducerea unei tombole în mediul rural, cu premii în utilaje agricole, pentru încurajarea vaccinării.

Dan Barna a fost întrebat, vineri, dacă se discută despre introducerea unor facilităţi pentru cei care se vaccinează sau a unor restricţii pentru cei nevaccinaţi.

 "Am discutat în şedinţa coaliţiei de săptămâna aceasta acest subiect, au fost prezentate mai multe variante asupra cărora premierul şi-a şi exprimat, pentru o parte din ele, susţinerea. E clar că trebuie să venim cu măsuri, pe modelul celorlalte state europene, de a continua să încurajăm şi să susţinem campania de vaccinare pentru că, într-adevăr, probabil valul 4 va avea un efect de stimul din nou pentru acea parte din populaţie care, deşi nu e împotriva vaccinării, nu s-a dus până acum să se vaccineze, dar în egală măsură sunt două tipuri de măsuri, măsurile de încurajare şi de stimulare, dar şi acele măsuri care am văzut că sunt luate de alte ţări prin care pentru cadre medicale, pentru accesul la anumite servicii neesenţiale, spre exemplu, existenţa vaccinării să fie o condiţionalitate. De exemplu, mersul la mall în weekend, care nu este un serviciu esenţial, să fie condiţionat de existenţa vaccinării, persoanele vaccinate să poată să meargă la mall în weekend, ceilalţi în timpul săptămânii”, a explicat Barna. 

 El consideră că, dacă nu reuşim să creştem rata de vaccinare, atunci România ar putea avea probleme cu valul 4 al pandemiei. 

 "Legea cu zi liberă pentru vaccinare există, a fost adoptată de Parlament, sper să fie folosită de cât mai mulţi cetăţeni. Dacă vrem să nu ne mai întoarcem la perioada de restricţii care ne-a chinuit atât de mult, e necesar să ne vaccinăm. Dacă nu reuşim să creştem acest procent de vaccinare la nivel naţional, vom avea cu toţii probleme legate de tot ceea ce a înseamnat perioada aceea dificilă la care nu mai vrem să ne întoarcem. Şi gândim toate tipurile de măsuri posibile prin care să îi încurajăm pe oameni, în mediul rural mai ales, pentru că acolo avem o rată foarte mică, să meargă să se vaccineze”, a declarat vicepremierul.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
inchisoare medievala jpg
profesor jpg
daniel david ubb fb jpg
phone 292994 1280 jpg
Izvorul de la Manastirea Sf  Dionisie Exiguul si Sf  Efrem jpg
4 front poza mare jpg
cat 7032641 1280 jpg
natalia negru st  iosif dimitrie anghel jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net