Băse, ţi-a cerut Udrea să o ajuţi?

Ultima actualizare:

    Udrea, cunoscută drept “blonda lui Băsescu”Foto: Mediafax
Udrea, cunoscută drept “blonda lui Băsescu”Foto: Mediafax

Verdict zdrobitor pentru Elena Udrea şi Alina Bica, aflate în închisoarea Bunul Pastor din Costa Rica încă din 3 octombrie. Magistraţii au decis ca cele două românce să rămână în puşcărie până la terminarea formelor de extrădare.

Veste rea pentru Elena Udrea, care rămâne după gratii în Costa Rica. Aceasta a fost decizia judecătorilor din această ţară, care au stabilit, ca după cele două luni de detenţie, atât Elena Udrea, cât şi Alina Bica să rămână în arest preventiv până la finalizarea procedurii de extrădare.”Cele două nu au fost aduse în sală, iar avocaţii au depus cerere în scris… După cum v-am spus anterior, amândouă continuă să rămână închise până când vor fi extrădate. Decizia a fost luată încă de acum 5 zile, din 28 noiembrie, dar abia luni s-a anunţat. Joi a fost grevă la ei, iar vineri s-au serbat 70 de ani de când nu au armată şi a fost mare sărbătoare aici în Costa Rica şi, astfel, nu a existat o comunicare între tribunal şi presă…”, spune Cornel Tăbăcaru, miliardarul român care locuieşte de ani de zile în Costa Rica, ţara în care au fugit Elena Udrea şi Alina Bica.

Alina Bica şi Elena Udrea, fotografiate în primăvară pe o plajă din Costa Rica
Alina Bica şi Elena Udrea, fotografiate în primăvară pe o plajă din Costa Rica

Deranjat că avocatul Elenei Udrea mai mult încurcă lucrurile, Tăbăcaru a pus punctul pe ”i”. ”Avocatul ei, dl. Veronel, a spus că el a vorbit cu Udrea la telefon. Ca urmare, a doua zi ea a fost căutată în celulă şi i s-a confiscat un telefon din cauza că avocatul vorbeşte ce nu trebuie”, a punctat Tăbăcaru.

Cornel Tăbăcaru
Cornel Tăbăcaru

Într-o discuţie luni seară la România TV, invitaţii au lansat o teorie, cum că iubitul fostului ministru, Adrian Alexandrov, a venit în ţară pentru a vorbi cu Traian Băsescu.

Conform site-ului de ştiri AmeliaRueda, înaintea deciziei magistraţilor, Ministerul Public din Costa Rica a anunţat că a solicitat prelungirea detenţiei preventive. Elena Udrea şi Alina Bica au fost reţinute pe 3 octombrie de autorităţile din Costa Rica, în baza unor mandate Interpol emise la cererea autorităţilor române. Elena Udrea a fost condamnată la 6 ani de închisoare în dosarul „Gala Bute”, pentru luare de mită şi abuz în serviciu, iar Alina Bica a fost condamnată la 4 ani de detenţie pentru „favorizarea infractorului” în dosarul lui Adriean Videanu. Mai mult, Alina Bica trebuia deja să primească un răspuns privind statutul de refugiat, deoarece a depus cererea în decembrie 2017, iar Udrea abia în luna martie 2019.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
inchisoare medievala jpg
profesor jpg
daniel david ubb fb jpg
phone 292994 1280 jpg
Izvorul de la Manastirea Sf  Dionisie Exiguul si Sf  Efrem jpg
4 front poza mare jpg
cat 7032641 1280 jpg
natalia negru st  iosif dimitrie anghel jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net