Băsescu amenință că dă în judecată Guvernul, dacă nu-i dă casă

Ultima actualizare:

    Traian Băsescu trebuie să se mute din vila din cartierul Primăverii, până la 20 februarie
Traian Băsescu trebuie să se mute din vila din cartierul Primăverii, până la 20 februarie

A trecut mai bine de o lună de când Traian Băsescu și-a încheiat mandatul de președinte al României, dar nici până acum n-a primit o locuință în care să se mute. Fostul șef al statului spune că, din cele șapte locuințe prezentate de RA-APPS, agrease două, însă nu a primit nici un răspuns.

Fostul preşedinte Traian Băsescu a trimis Guvernului o plângere administrativă prealabilă în care avertizează că se va adresa instanţei judecătoreşti dacă nu i se acordă o locuinţă ca reşedinţă şi un cabinet de lucru, potrivit Mediafax.

În plângere, înregistrată pe 13 ianuarie la cabinetul premierului, Băsescu arată că şi-a încheiat cel de-a doilea mandat prezidenţial la 21 decembrie şi că anterior, la 30 septembrie 2014, a solicitat RA-APPS şi SGG, conform legii, folosinţa gratuită a unei locuinţe de protocol şi a unui spaţiu cu destinaţia de cabinet de lucru.

Ca urmare a acestei cereri, la 10 octombrie, RA-APPS a trimis SGG o adresă în care concluzionează că imobilul care îndeplineşte criteriile de atribuire a destinaţiei de reşedinţă oficială este Vila 1 A, cu terenul aferent, din Snagov. La 21 noiembrie, RA-APPS, pe baza şi a unei comunicări cu Serviciul de Protecţie şi Pază (SPP), stabileşte că imobilele care îndeplinesc în acest moment condiţiile pentru impuse de actele normative în vigoare pentru a avea destinaţia de reşedinţă oficială pentru persoanele care au avut calitatea de şef al statului sunt Vila 1A, cu o suprafaţă utilă de 324 metri pătraţi şi 9.900 metri ptraţi curte şi Vila 11, cu o suprafaţă utilă de 2.189 metri pătraţi şi 27.412 metri pătraţi curte.

Cele două vile se află în Snagov şi aparţin RA-APPS.

„La 10 decembrie 2014, s-a solicitat RA-APPS să precizeze care dintre cele două imobile urmează a fi puse la dispoziţia subsemnatului, în calitate de fost şef al statului roman”, scrie Băsescu, arătând că RA-APPS este instituţia care trebuie să propună un imobil, cunoscând în detaliu starea tehnică şi eventuale revendicări de proprietate, tot regia fiind cea care poate evalua care dintre cele două clădiri generează costuri rezonabile de întreţinere şi funcţionare, având în vedere că acestea revin în totalitate fostului preşedinte.

În aceeaşi zi de 10 decembrie, a fost reiterată către RA-APPS solicitarea.

„Cu toate acestea, deşi procedura legal părea parcursă, nici până în prezent nu mi s-a atribuit, conform legii, folosinţa gratuită a unei reşedinţă şi a unui cabinet de lucru”.

În concluzie, Băsescu reiterează cererea de atribuire a unei locuinţe, în mod rezonabil, având în vedere că toate cheltuielile de întreţinere şi funcţionare vor fi suportate de el, şi avertizează: „În cazul în care această solicitare legală nu se va soluţiona la nivel administrativ-instituţional, mă văd nevoit să mă adresez instanţelor judecătoreşti competente”.

Trebuie spus că, între timp, Vila 1A, din Snagov, dotată cu piscină, a fost acordată Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Dizabilităţi, iar Vila 11, tot din Snagov, a fost scoasă la vânzare la 19 ianuarie, pentru aproape 4 milioane de euro.

În urmă cu o săptămână, premierul Victor Ponta a apreciat că Băsescu o să îşi aleagă, până la urmă, o locuinţă din ce mai are RA-APPS, adăugând că fostul preşedinte este „un client foarte cusurgiu”. Ponta arăta de asemenea că Băsescu nu a răspuns la oferta RA-APPS cuprinzând lista cu locuinţe.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul William Foto Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
469859399 1102167817961740 672508127811502855 n jpg
brad 1 jpg
profesoara care citeste o carte jpg
lovitura parta jpg
Metoda japoneza de slabit  Iti ia doar 10 minute pe zi  Sursa foto  shutterstock 1807805059 jpg
egipt (315) jpg
femeie coreea1 jpeg
chipul real al lui iisus fotopixabay png
image
actualitate.net
image
actualitate.net