Bucureştenii care nu au avut apă caldă vor avea facturi mai mici

Ultima actualizare:

    Apa caldă a revenit la robinetele bucureștenilor, duminică seară
Apa caldă a revenit la robinetele bucureștenilor, duminică seară

Bucureştenii care nu au avut apă caldă, timp de mai multe zile săptămâna trecută, vor avea facturile diminuate de RADET. Și asta, după ce asociaţiile de proprietari vor face solicitări în acest sens, a declarat pentru Mediafax preşedintele ANPC, Marius Dunca.

Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Marius Dunca, a precizat că, în urma verificărilor şi discuţiilor cu reprezentanţii Regiei Autonome de Distribuţie a Energiei Termice (RADET) Bucureşti, s-a stabilit ca regia să diminueze facturile pentru perioada în care apa caldă nu a fost furnizată la temperaturile corespunzătoare.

Reducerea facturilor se va face la solicitarea asociaţiilor de proprietari, a completat Dunca, adăugând că nu va fi aplicată o sancţiune în acest caz, urmărindu-se ca cetăţenii să nu plătească apa caldă de care nu au beneficiat.

RADET anunţă, la rândul său, măsura într-un comunicat de miercuri, precizând că vor avea facturile diminuate bucureştenii din sectoarele 2,3 şi 4, care au fost afectaţi de lipsa apei calde.

RADET anunţa pe site, sâmbătă, că a fost nevoită să reducă temperatura apei calde, în sectoarele 2, 3, 4 şi 5, din cauza reducerii presiunii şi cantităţii de gaze livrate către ELCEN.

ELCEN, furnizorul RADET, a explicat că, începând de joi, apa caldă nu a mai fost livrată la temperaturile obişnuite în urma reducerii cantităţii de gaze primite de la Distrigaz.

Distrigaz a limitat cantitatea de gaze livrată către ELCEN, din cauza unei datorii de 88,86 de milioane de lei, reprezentanţii ELCEN confirmând datoria şi arătând, în schimb, că are de recuperat de la RADET aproximativ 2,5 miliarde de lei, fără a mai calcula şi penalităţile, pentru energia termică livrată şi neplatită în perioada noiembrie 2012 - septembrie 2014.

Apa caldă a revenit la temperaturile corespunzătoare duminică seară.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Șofer la volan  Foto Pixabay jpg
inchisoare medievala jpg
profesor jpg
daniel david ubb fb jpg
phone 292994 1280 jpg
Izvorul de la Manastirea Sf  Dionisie Exiguul si Sf  Efrem jpg
4 front poza mare jpg
cat 7032641 1280 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net