Bucureşti: Primul weekend canicular al verii

Ultima actualizare:

Capitala va fi dominată de caniculă în următoarele zile, temperaturile urmând să atingă la umbră chiar şi 38 de grade Celsius. Bucureştenii vor resimţi cu aproape 10 grade în plus din cauza betonului încins.

Sâmbătă şi duminică va fi menţinut codul galben de temperaturi ridicate care a fost emis vineri, iar luni se preconizează că temperaturile vor mai coborâ cu câteva grade.

Primăria Capitalei va lua măsuri anticaniculă abia luni, adică atunci când va expira codul galben.

Astfel, municipalitatea va instala trei corturi de prim-ajutor în zonele Piaţa Unirii, Piaţa Roma şi la Universitate. Corturile vor fi dotate cu instalaţii de aer condiţionat şi dozatoare de apă iar echipele de medici şi asistenţi medicali vor acorda consultaţii.

Corturi anticaniculă

În sectoarele 3, 4 şi 6, locuitorii au la dispoziţie mai multe puncte unde se pot răcori sau pot beneficia de ajutor medical.

Corturile  funcţionează în următoarele locaţii: Piaţa Unirii – bd. Unirii-I.C. Brătianu, Piaţa Hurmuzachi, Liviu Rebreanu, Camil Ressu – Theodor Pallady, Camil Ressu- Dristorului, Bd. 1 Decembrie 1918 – Liviu Rebreanu, Mihai Bravu – str. Unirii (în faţa Poştei), Câmpia Libertății la intrarea în Parcul Al. I. Cuza, Calea Vitan – Râmnicu Sărat, Metrou Republica, Piaţa Progresul, Parcul Tineretului şi staţiile de Metrou Brâncoveanu şi Sudului.

Bucureştenii surprinşi de temperaturi ridicate pe stradă se pot adăposti în farmacii, toate farmaciile vor funcţiona ca puncte de prim-ajutor în această perioadă.

Ştrandurile, luate cu asalt

Ştrandurile din Capitală reprezintă cea mai bună alegere pentru cei care doresc să se răcorească. Bucureştenii au de ales între Ştrandul Dâmboviţa din cartierul Crângaşi, Şoseaua Virtuţii, Ştrandul Giuleşti de pe Calea Giuleşti, Ştrandul Berceni, str. Izvorul Oltului nr. 9, Ştrandul Cara Titan din Piaţa Nicolae Grigorescu şi Ştrandul Drumul Taberei de pe Aleea Drumul Taberei nr. 115.

Preţurile variază între 10 şi 30 de lei, în weekend fiind mai scump.

La şase kilometri de Capitală, în comuna Otopeni, se aflăWater Park, cel mai mare parc acvatic din Romania.

Intarea costă 30 d e lei în timpul săptămânii şi 45 de lei în week-end. Copiii sub 16 ani vor plăti 15 lei în timpul săptămânii şi 20 de lei sâmbăta şi duminica dacă vor prezenta carnetele de elev

Rahova, fără apă caldă

Apa caldă va fi sistată începând de luni, 14 iunie, ora 14.00, până vineri, până cel târziu ora 24.00 în 180 de blocuri din sectoarele 3 si 5.

Atfel, locuitorii din zonele Calea Călăraşi şi Rahova vor rămâne fără apă caldă de luni până vineri, din cauza unor lucrari de modernizare la nivelul retelelor primare realizate de Regia Autonoma de Distributie a Energiei Termice (RADET).

Lucrările presupun dezafectarea conductelor din galeriile subterane şi montarea unora noi.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
cat jpg
Arges 1 jpg
image png
tinte ale rusiei jpg
Ingrijire piele femeie FOTO Shutterstock jpg
Pensionari discută cu reprezentanții presei și oficialii Caselor de Pensii de care aparțin privind recalcularea pensiei, în București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
husky harghita jpg
MONICA POLI jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net