Burse şcolare pentru elevii din sectorul 4 de Moş Nicolae
Elevii cu rezultate bune la învăţătură care frecventrază cursurile şcolilor din sectorul 4 vor fi recompensaţi în prag de sărbători. Este vorba despre 4.730 de elevi care vor primi burse în valoare totală de 3.729.200 de lei.
Bursele de performanță, cele de merit și de studiu, dar și bursele de ajutor social care vor fi achitate sunt aferente semestrului I al anului școlar 2018 – 2019.
Potrivit unei hotărâri a Consiliului Local al Sectorului 4, adoptată la începutul lunii noiembrie, indiferent de forma de învățământ - primar, gimnazial sau liceal - elevii cu rezultate bune la învățătură vor fi premiați cu sume cuprinse între 100 și 400 de lei pe lună.
Astfel, 1.762 de elevi cu rezultate deosebite vor primi burse de performanță și de merit, în valoare de câte 400 de lei/ lună, respectiv, 200 de lei/ lună.
De asemenea, vor fi plătite 463 de burse de studiu, în valoare de 100 de lei/ lună fiecare, peste 2.400 de burse de ajutor social – pentru elevii care provin din familii modeste – în valoare de câte 100 de lei/ lună, dar și 79 de burse de ajutor social ocazional (acordate, potrivit legii, o singură dată pe an), în valoare de câte 300 de lei.
Bursele de performanță, cele de merit și de studiu, dar și bursele de ajutor social vor fi achitate pentru semestrul I al anului școlar 2018 – 2019.
Dosarele pentru burse trebuie reînnoitela începutul semestrului al doilea
“Sperăm ca, până de Moș Nicolae, să fie achitate toate bursele aprobate prin hotărârea Consiliului Local. Le reamintim părinților, elevilor și cadrelor didactice că dosarele pentru acordarea de burse trebuie reînnoite la începutul semestrului II. De asemenea, trebuie să precizez că, tot din semestrul II al acestui an școlar, și elevii claselor a V-a și a IX-a vor putea beneficia de burse de merit sau de burse de studiu, în funcție de mediile obținute în primul semestru”, a declarat primarul sectorului 4, Daniel Băluță.
Metodologia care stabilește condițiile de acordare a burselor pentru elevi a fost elaborată de Ministerul Educației în anul 2011. Procedura prevede completarea de către elevi și părinți a unei cereri-tip prin care aceștia trebuie să opteze pentru un tip de bursă din cele care pot fi acordate, în funcție de performanțe sau de nivelul de venituri, premiile nefiind cumulate.