Calendar ortodox 2019, 15 aprilie. Sărbătoarea zilei. Pogorârea la iad

Pogorârea la iad este prăznuită în anul 2023 la data de 15 aprilie în Calendarul ortodox. Pogorârea la iad este prăznuită de credincioșii ortodocși, conform Calendarului ortodox 2023, pentru data de 15 aprilie.

Icoană de Gabriel Toma Chituc
Icoană de Gabriel Toma Chituc

Calendar ortodox 2019, 15 aprilie. Sărbătoarea zilei. Pogorârea la iad 

În Sfânta și Marea Sâmbătă prăznuim punerea în mormânt a Mântuitorului și pogorârea acestuia la iad. Sfântu Apostol Petru ne explică cum în răstimpul dintre moarte și înviere când trupul lui Hristos zăcea în mormânt, Hristos a coborât cu sufletul lui dumnezeiesc printre morți care se aflau în stăpânirea celui rău încă de la căderea lui Adam și le-a propovăduit și lor cuvântul Evangheliei. Astfel, Hristos a coborât până la baza creației dar nu ca osândit, ci ca Dumnezeu.

Această umilire, moartea pe care Dumnezeu nemuritor o acceptă de bunăvoie, se datorează dragostei pe care o are pentru om, căci Dumnezeu primește să coboare și să aducă lumina acolo unde domnea spaima și întunericul. Fiul lui Dumnezeu, născut mai înainte de veci și nemuritor, parcurge pentru ca mântuirea noastră să fie posibilă, tot ciclul existenței umane aflate până atunci sub blestemul păcatului, adică al morții și se solidarizează asfel cu natura umană în naștere, viață, moarte și viața de după moarte. Dar pentru că moartea era asociată cu păcatul iar el era fără de păcat, nici mormântul nu putea păstra sfântul trup și nici iadul sfântul său suflet. Astfel, El desființează această formă de existență, sfărâmă puterea vrăjmașului, învinge moartea și dă naștere unei noi forme de veșnicie  aceea a împărăției cerurilor.  

Liberul arbitru este valabil și aici. Hristos propovăduiește iar cei care primesc cuvântul său primesc și viața de apoi. Dragostea sa este mai puternică decât ura și deznădejdea locașului morții, dar nu mântuiește pe nimeni în mod automat ci așteaptă răspuns la chemarea sa. Hristos propovăduiește morților și așteaptă răspuns de la ei la propovăduirea lui ca răspuns la dragostea sa jertfelnică. Coborând în mormânt Iisus își amintește de toți cei care au dus o viață dreaptă dar și de cei care l-au profețit fără să-l cunoască. Firește că nu toți morții au răspuns chemării lui, mulți nu au ascultat glasul Lui sau nu au putut să-l înțeleagă datorită învârtoșării inimilor lor. Prin coborârea la Iad Domnul a săvârșit cea mai de seamă biruință a sa, a desființat rânduiala în vigoare de la căderea lui Adam în păcat când prin moarte omul rămânea veșnic despărțit de Dumnezeu și a adus o lege nouă schimbând rostul morții din pedeapsă pentru păcat în cale de unire cu Cel de Sus.

Rugăciunea zilei de sâmbătă

Doamne lisuse Hristoase, Judecătorul meu Prea drept! Cunosc că păcatele mele sunt fără de număr. De aceea, Te rog în această zi, în care de Iosif și de Nicodim pus fiind în Mormânt, Te-ai pogorât în iad cu Sfântul și Îndumnezeitul Tău suflet și de acolo ai depărtat întunericul cu lumina Dumnezeirii Tale și ai adus bucurie nespus de mare strămoșilor noștri, căci i-ai mântuit de sclavia cea cumplită și i-ai suit în rai. Îngroapă păcatele mele și cugetele mele cele rele și viclene, ca să piară din mintea mea și să nu se mai lupte cu sufletul meu. Luminează întunecatul iad al inimii mele, alungă întunericul păcatelor mele, și suie mintea mea la cer, ca sa mă bucur de Fața Ta. Așa, Doamne, primește umilita mea rugăciune ca o tămâie mirositoare, pentru rugăciunile iubitei Tale Maici, care Te-a văzut pe Cruce pironit între doi tâlhari, și de durerile Tale cumplite i s-a rănit inima; care împreună cu ucenicii și cu mironosițele Te-au pus în mormânt, care a treia zi Te-au văzut înviat din morți și la înălțarea Ta Te-a văzut suindu-Te de la pământ la cer, însoțit de Sfinții Tăi Îngeri. 

Îndură-Te, Doamne, și de cei vii și de cei răposați, pentru rugăciunile Sfinților Tăi, către care zic și eu, nevrednicul: O, fericiți servitori ai lui Dumnezeu! Nu încetați a vă ruga Lui, ziua și noaptea pentru noi, nevrednicii, care pururea greșim cu atâtea nenumărate păcate! Mijlociți pentru noi Darul și ajutorul lui Dumnezeu, pe care nu știm a-l cere după cuviință. Nu încetați a vă ruga, pentru ca prin rugăciunile voastre, păcătoșii să câștige iertare, săracii ajutorul, întristații mângâiere, bolnavii sănătate, cei slabi la minte înțelepciune, cei tulburați liniște, cei asupriți ocrotire, și toți împreună Darul lui Dumnezeu, spre folosul cel sufletesc, în mărirea lui Dumnezeu Celui în Treime lăudat, Căruia i se cuvine cinste și închinăciune în veci. Amin.

Calendar ortodox 2023, 15 aprilie. Sfinții zilei. Sfinții Apostoli Aristarh Pud și Trofim

calendar ortodox 2021 15 aprilie sfintii apostoli aristarh pud si trofim png

Sfântul Apostol Aristarh a fost episcop în Apamia Siriei și a fost întemnițat împreună cu Gaius de mulțimea furioasă care se ridicase împotriva lui Pavel, întrucât îi era tovarăș apropiat în propovăduirea Evangheliei lui Hristos încât acesta din urmă îl numește “împreună lucrător”. Este pomenit în Faptele Apostolilor și în epistolele Sfântului Apostol Pavel către Coloseni și către Filimon.

Sfântul apostol Pud a fost cetățean înstărit și făcea parte din aristocrația Romei. El era dreptcredincios și i-a găzduit la el acasă pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel iar mai apoi a adăpostit întruniri ale credincioșilor. Pe urmă a transformat casa în biserică care s-a numit “păstorească”. Se zice că în casa lui Pud ar fi lucrat cele sfinte chiar sfântul Petru. Este pomenit de către Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Timotei.

Sfântul Trofim a fost și el alături de Sfântul Apostol Pavel în lucrarea. Din Epistola către Timotei aflăm că pe când propovăduiau în Milet Sfântul Trofim a căzut bolnav și nu s-a mai putut deplasa.  Sfinții Apostoli Aristarh, Pud și Trofim au urmat prigonirile pe care le-a îndurat Sfântul Apostol Pavel inclusiv moartea, ei fiind decapitați în timpul prigoanei lui Nero, așa cum a fost și Pavel. 

Troparul Sfinților Apostoli Aristarh, Pud și Trofim

Glasul al 3-lea

Sfinților Apostoli rugați pe Milostivul Dumnezeu, ca să dea iertare de greșeli sufletelor noastre.

Condacul Sfinților Apostoli Aristarh, Pud și Trofim

Glasul al 4-lea 

Arătatu-Te-ai astăzi lumii și lumina Ta, Doamne, s-a însemnat peste noi, care cu cunoștință Te lăudăm. Venit-ai și Te-ai arătat, Lumina cea neapropiată.

Arătatu-s-a astăzi praznicul cel cinstit al Apostolilor, luminându-ne pe noi și alungând întunericul păcatului, celor ce strigăm: arătatu-s-a Lumina și a venit Izbăvirea.

La 15 aprilie în calendarul ortodox 2023 mai sunt pomeniți

  • Sfântul mucenic Crescent cel din Mira Lichiei;
  • Sfintele mucenițe Vasilisa și Anastasia;
  • Preacuviosul Leonid episcopul Atenei;
  • Sfințiii mucenici Teodor preotul și Pavsolipic;

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
dacii  jpg
mascati jpg
Diana  Sosoaca Foto Facebook Diana Ivanovici Sosoaca jpg
decebal refugul png
echipa film trei km pana la capatul lumii jpg
spion roman jpg
carne de porc craciun jpg
bacalaureat jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net