Calendar ortodox 2019, 5 iulie. Sfinţii zilei. Sfântul Cuvios Atanasie Athonitul
Sfântul Cuvios Atanasie Athonitul este prăznuit la data de 5 iulie în calendarul ortodox. Sfântul Cuvios Atanasie Athonitul este între sfinţii zilei pomeniţi de credincioșii ortodocși, conform Calendarului ortodox 2019, pentru data de 5 iulie. Zi de post.
Sfântul Cuvios Atanasie Athonitul s-a născut în Trapezunt din părinţi creştini de neam bun. Tatăl lui a murit înainte ca el să se nască iar mama sa a murit curând după ce l-a botezat cu numele de Avramie. Rămas singur pe lume a fost crescut de o călugăriţă. În copilărie când se juca împreună cu ceilalţi copii îi plăcea să-şi aleagă rolul de egumen, iar viaţa pe care o ducea era dreaptă căci lua exemplu de la cea care-l creştea şi postea şi se sârguia la rugăciune împreună ea, după puterea lui de copil. Când călugăriţa a trecut la Domnul Atanasie a rămas orfan a doua oară, dar a fost adoptat de un reprezentatnt al împăratului venit în oraş să adune impozite. Acesta l–a dus în capitala imperiului şi l-a dat la şcoli de seamă. Deşi la masa părinţilor săi adoptivi era multă îndestulare el se nevoia hrănindu-se cu legume negătite şi fructe, iar nopatea sta treaz şi se ruga, atnuci când era bieruit de somn îşi dădea cu apă rece pe faţă pentru a se trezi. A crescut cu împăraţii Nichifor al II-lea Focas (963-969) şi fratele lui Leon iar ce-i doi îîl socoteau parte din familie atât de drag le devenise. A intrat la mănăstire şi se hrănea numai la trei zile. Apoi a primit ascultare să mânânce câte puţin în fiecare zi. El atât de mult ura viaţa cea lumească încât a vrut ca fraţii săi adoptivi să-l uite şi s-a retras în Sfântul Munte şi şi-a schimbat numele, ba mai mult se dădea neştiutor de carte pentru ca nimeni să nu-l recunoască. Până la urmă, Leon, care era general al imperiului, venind la munte să se închine după o importantă victorie l-a recunoscut pe fratele pierdut, dar nu i-a mai cerut să vină în capitală ci doar se întorcea el, ba chiar venea şi împăratul Nichifor pentru aşi vedea fratele cel îndrăgit. Au dat bani iportanţi pentru construcţia unei biserici închinate Sfintei Fecioare. Înainte de a muri s-a îmbrăcat în haine de ceremonie şi a inspectat şantierul bisericii iar turla acesteia s-a probuşit peste sfântul şi peste şase muncitori. 5 au murit pe loc daor sfântul îi mulţumea lui dumnezeu dintre pietrele adunate peste el şi muncitorul Daniil. Prinţii i-au dezgropat iar cuviosul deşi avea doar piciorul rupt a trecut curând la Domnul.
Multe minuni s-au petrecut la mormântul lui şi mulţi şi-au găsit vindecare şi alinare.
Troparul Sfântului Cuvios Atanasie Athonitul
Glasul al 3-lea
De viaţa ta cea în trup s-au minunat cetele îngereşti, cum, cu trupul, la luptele cele nevăzute ai ieşit, pururea mărite şi ai rănit cetele demonice. Pentru care, Sfinte Atanasie, Hristos ţi-a răsplătit cu bogate daruri. Drept aceea, părinte, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să se mântuiască sufletele noastre.
Condacul Sfântului Cuvios Atanasie Athonitul
Glasul al 3-lea
Apărătoare Doamnă, pentru biruinţa, mulţumiri, izbăvindu-ne din nevoi, aducem ţie, Născătoare de Dumnezeu, noi, robii tăi. Ci, ca ceea ce ai stăpânire nebiruită, slobozeşte-ne din toate nevoile, ca să strigăm ţie: Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!
Ca spre un văzător al fiinţelor fără de trup şi ca spre un tâlcuitor cu adevărat, strigă către tine turma ta, de Dumnezeu grăitorule: nu înceta a te ruga pentru robii tăi, ca să fie izbăviţi de ispite şi de primejdii cei ce îţi cântă: bucură-te, Părinte Atanasie.
La 5 iulie în calendarul ortodox 2019 mai sunt pomeniţi
- Sfântul Cuvios Lampadie;
- Sfântul Mucenic Vasile şi cei împreună cu dânsul, 70 de mucenici;
- Sfântul Mucenic Ciprian.