Calendar ortodox 2021, 12 mai. Sfinţii zilei. Sfântul Ioan Valahul
Sfântul Ioan Valahul este prăznuit la data de 12 mai în calendarul ortodox. Sfântul Ioan Valahul este între sfinţii zilei pomeniţi de credincioșii ortodocși, conform Calendarului ortodox 2021, pentru data de 12 mai.
Sfântul Ioan Valahul este unul din românii care prin credinţa lui în Hristos şi-a găsit locul în ceata drepţilor. El este un sfânt nou pentru că a mucenicit după anul 1453 anul în care Contstantinopolul a intrat pe mâna musulmanilor. El era, aşa cum îi spune şi numele valah, adică român din Ţara Românească. El a trăit după domnia vrednicului voievod Matei Basarab, în vremea lui Mihnea Turcitul, un impostor care a ajuns în scaunul de domnie. Mihnea era fiul unui cămătar grec care a fugit de acasă şi s-a aciuat la Stanbul unde se dădea drept fiul lui Radu Vodă. Acolo Mihnea cae purta numele de Gioan Bei, era robit cu totul slavei deşarte, a cumpărat de la sultan tronul ţării româneşti cu multe pungi de galbeni. Când poporul asuprit de prea multe biruri şi de lăcomia domnitorului se revolta, acesta chema tătarii spre a-i pedepsi de răsculaţi, iar aceştia pârjoleau ţinuturile şi luau cu ei mulţime de români pe care-i făceau sclavi. Apoi Mihnea cuprins de lăcomie s-a răsculat împotriva turcilor, iar sultanul Mehmet a trimis pe tătari în Moldova şi două oşti în Ţara Românească şi Transilvania. Moldova a fost îngenuncheată de tătari, Mihnea i-a bătut pe potrivici dar de frică a fugit apoi în munţi unde a murit nemântuit. A treia oaste a trecut prin valea Oltului unde a făcut prăpăd printre creştini şi şi a robit mulţime de oameni pe care i-au legat de carele lor. Atunci, în iarna lui 1659 a fost robit şi Ioan, născut şi crescut aici, în Ţara Românească din părinţi evlavioşi şi gopodari şi care ave numai 15 ai când a fost prins şi luat scalv.
L-a cumpărărat un închinător al lui Alah atras de frumuseţea lui trupească, orbit ca să nu vadă frumuseţea lui interioară căţuia sufletului lui curat şi jertfelnic care fumega plin de miresme bineplăcut chiar dacă mergea pe drumul anevoios al robiei. Noul stăpân crede că dacă l-a cumpărat cu aur poate face ce doreşte cu el şi cuprins de scârbavnice pofte a încercat să-l oblige la păcatul blestemat al cetăţii Sodomei. Ioan s-a împotrivit urâciunii s-a înarmat cu rugăciunea şi cu semnul crucii asupra celuia ce voia cu orice preţ să-l murdărească. Pentru că nu reuşea să-l înduplece a încercat să-l lege de un copac pentru a-l sili la scârbăciune, dar precum Nestor cel care surpase mândria lui Lie a prins curaj şi într-o clipă prielnică l-a ucis pe mârşavul păgân. Ceilalţi turci l-au legat şi l-au dus la Stanbul, la văduva păgânului să facă ce va voi cu el. Dar Satana nu are odihnă şi lucrează în fel şi chip la ispitele împotriva mărturisitorilor lui Hristos. Femeia a poftit la trupul tânăr fraged şi feciorelnic al lui Ioan şi i-a poruncit să-i ia locul bărbatului ei. L-a ademenit cu averea cu veşminte de mătase şi pietre nestemate, cu nurii ei de păgână neruşinată dar şi cu promisiuni de mărire dându-l exemplu pe Mihnea Turcitul, ajuns domnitor. Ioan a rezistat ispitei şi în cele in urmă a fost dat pe mâna călăilor care l-au chinuit în fel şi chip, promiţându-i-se nu numai iertare ci şi mărirea dacă va renunţa la Hristos. Dar pentră că a îndurat mult cazne dar el era neclintit în credinţa lui în cele din urmă, în ziua a 12 a lunii mai din anul 1662, pururea fericitul Ioan a primit din mâna Domnului cununa biruinţei. Povestea lui a fost scrisă de învăţatul grec Ioan Cariofil şi tipărită la Veneţia de Sfântul Nicodim Aghioritul, iar mai apoi a fost trecut în sinaxarele greceştiş i în cele româneşti.
Troparul Sfântului Mucenic Ioan Valahul
Glasul al 4-lea
Astăzi duhovniceşte prăznuieşte Biserica dreptcredincioşilor, şi cu bucurie strigă: Veniţi, iubitorilor de mucenici, să prăznuim pomenirea cea de peste an a luptelor noului mucenic Ioan! Că acesta, dintre noi cu voia lui Dumnezeu răsărind, în împărăteasca cetate a lui Constantin a înflorit minunat, aducând Stăpânului rod bogat şi bine primit, prin mucenicie. Iar acum se roagă neîncetat în ceruri, să se mântuiască sufletele noastre.
Condacul Sfântului Mucenic Ioan Valahul
Glasul al 4-lea
Arătatu-Te-ai astăzi lumii și lumina Ta, Doamne, s-a însemnat peste noi, care cu cunoștință Te lăudăm. Venit-ai și Te-ai arătat, Lumina cea neapropiată.
Arătatu-s-a nouă astăzi, cel preaînfrumuseţat cu curăţia, tânărul ostaş al Mântuitorului, luminând pe toţi cei ce strigă: Bucură-te, Ioane, mare mucenice al lui Hristos!
La 12 mai în calendarul ortodox 2021 mai sunt pomeniţi
- Sfântul Epifanie, arhiepiscopul Salaminei Ciprului;
- Sfântul Gherman, patriarhul Constantinopolului.