Calendar ortodox 2022, 6 octombrie. Sfinții zilei. Sfântul Apostol Toma
Sfântul Apostol Toma este prăznuit la data de 6 octombrie în calendarul ortodox. Sfântul Apostol Toma este între sfinții zilei cinstiți de credincioșii ortodocși, conform Calendarului ortodox 2022, pentru data de 6 octombrie.
Calendar ortodox 2022, 6 octombrie. Sfinții zilei. Sfântul Apostol Toma
Sfântul Apostol Toma supranumit Geamănul a fost unul din cei 12 ucenici aleși de Hristos și era Galilean, probabil pescar. Când iudeii îl amenințau pe Hristos cu moartea când acesta dorea să meargă în Betania pentru a-l învia pe Lazăr, Toma a fost cel care a spus “să mergem și să murim cu El” (Ioan 11:16).
Tot Toma a fost cel care la Cina cea de taină Hristos a spus “și unde mă duc Eu, voi știți și calea” a îndrăznit și i-a spus lui Hristos: “Doamne, nu știm unde te duci, cum putem știi calea?” iar răspunsul este întreaga învățătură creștină: “Eu sunt Calea, Adevărul și viața. Nimeni nu vine la Tatăl meu decât prin mine” (Ioan 14:4-6). Când Toma, nefiind prezent la prima arătare a lui Iisus ucenicilor săi, s-a îndoit că acesta ar fi înviat cu adevărat, când Iisus li s-a arătat a doua oară i-a spus lui Toma: “Adu degetul tău încoace și vezi mâinile mele și adu mâna ta ș o pune în coasta Mea și nu fi necredincios ci credincios”.
După Cincizecime când Duhul Sfânt s-a pogorât asupra Apostolilor și a lumii întregi, lui Toma i-au ieșit sorții să propovăduiască Evanghelia la marginile lumii antice, în India, unde a încreștinat mulți păgâni bogați și săraci, a hirotonit preoți și episcopi.
Pentru că a creștinat-o pe Terțiana, soția prințului Mazdai acesta a l-a condamnat pe Toma la moarte și cinci soldați l-au străpuns cu sulițele. Trupul său a fost adus la Edesa în jurul anului 167.
Troparul Sfântului Apostol Toma
Glasul al 3-lea
Apostole Sfinte Toma, roagă pe Milostivul Dumnezeu, ca să dăruiască iertare de greșeli sufletelor noastre.
Condacul Sfântului Apostol Toma
Glasul al 4-lea
Arătatu-Te-ai astăzi lumii și lumina Ta, Doamne, s-a însemnat peste noi, care cu cunoștință Te lăudăm. Venit-ai și Te-ai arătat, Lumina cea neapropiată.
De harul înțelepciunii plin fiind Apostolul lui Hristos și adevărată slugă întru pocăință, a grăit: Tu ești Dumnezeul meu și Domnul.
La 6 octombrie în calendarul ortodox 2022 mai sunt pomeniți
- Sfânta Muceniță Erotiida;
- Sfântul Mucenic Macarie din Chios.