Calendar ortodox 2022, 7 noiembrie. Sfinții zilei: Sfinții 33 de Mucenici din Melitina, Sfântul Cuvios Lazăr
Sfinții 33 de Mucenici din Melitina sunt prăznuiți la data de 7 noiembrie în Calendarul ortodox. Sfinții 33 de Mucenici din Melitina sunt între sfinții zilei, cinstiți de credincioșii ortodocși, conform Calendarului ortodox 2022, pentru data de 7 noiembrie.
Calendar ortodox 2022, 7 noiembrie. Viața Cuviosului Lazăr făcătorul de minuni
Cuviosul Lazăr s-a născut în Asia, în apropiere de Magnesia, din părinți de neam bun, cinstitori de Dumnezeu, Nichita și Irina. La nașterea lui Lazăr s-a văzut în casă un nor luminos iar femeile l-au văzut pe sfânt în picioare, cu chipul spre răsărit și cu mâinile în formă de cruce. El a mers la școală și încă de atunci tot ce avea dădea săracilor cu toate că deseori era pedepsit de dascăli pentru ceea ce făcea
El a trecut la monahism și s-a nevoit toată viața cu post și rugăciune, și pe mulți a îndrumat pe calea cea dreaptă. Norul luminos de la nașterea sa s-a arătat și atunci când a adormit întru Domnul. A stat 15 ani pe un stâlp a fost îngropat lângă stâlp și moaștele sale au fost izvor de minuni și au dat alinare multora, a fost sursă de izbăvire, belșug și dăruire mântuitoare.
Troparul Sfântului Cuvios Lazăr din Muntele Galision
Glasul al 8-lea
Cu rugăciunile cele cu priveghere, întru curgerile lacrimilor stâlpul ți-ai udat și cu suspinurile cele din adâncuri, spre însutite osteneli, l-ai făcut roditor. și ai fost păstor, tuturor dând iertare, Cuvioase Lazăr, părintele nostru, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.
Condacul Sfântului Cuvios Lazăr din Muntele Galision
Glasul al 8-lea
Apărătoare Doamnă, pentru biruința, mulțumiri, izbăvindu-ne din nevoi, aducem ție, Născătoare de Dumnezeu, noi, robii tăi. Ci, ca ceea ce ai stăpânire nebiruită, slobozește-ne din toate nevoile, ca să strigăm ție: Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!
Cele mai presus de fire ale tale dureri, înțelepte și nevoințele înșiși îngerii văzându-le s-au înspăimântat, prin care ai luat de la Dumnezeu și cunună. Ci, ca cel ce ai îndrăznire către Domnul, de toate primejdiile izbăvește-ne, ca să strigăm: bucură-te, Cuvioase Părinte Lazăr, păstorul nostru.
Calendar ortodox 2022, 7 noiembrie. Sfinții 33 de Mucenici din Melitina
Sfinții 33 de Mucenici din Melitina și-au primit coroana în vremea împăraților Dioclețian și Maximian. Ei au avut ca lider Sfântul Ieron care a refuzat să intre în armată și să slujească idolilor. El împreună cu ceilalți creștini au mărturisit până la sânge pe Hristos și au primit coroana mucenicească în anul 298. Alături de Ieron au fost chinuiți și în cele din urmă uciși Isihie, Nicandru, Athanasie, Mamas, Varahia, Callinic, Longhin, Theoghen, Nikon, Longhin, Theodor, Valerius, Xanthius, , Eutihie, Theodul, Callimah, Eugen, Theodoh, Ostrichius, Epifanie, Maximian, Duchitius, Claudian, Theofil, Gigantius, Theodot, Dorotei, Castrichius, Anicletus, Themilius, Ilarion, Diodotus și Amonitus.
Troparul Sfinților 33 de Mucenici din Melitina
Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoințele lor, cununile nesctricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au și ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.
Condacul Sfinților 33 de Mucenici din Melitina
Glasul al 4-lea
Cel ce Te-ai înălțat pre Cruce de bunăvoie, poporului Tău celui nou numit cu numele Tău, îndurările Tale dăruiește-i, Hristoase Dumnezeule. Veselește cu puterea Ta pre binecredincioșii creștini, dăruindu-le lor biruință asupra celor potrivnici, având ajutorul Tău armă de pace, nebiruită biruință.
Ceata mucenicilor cea strălucită și purtătoare de lumină, răsărind după înțelegere, a luminat Biserica astăzi cu razele minunilor. Pentru aceasta, prăznuind cinstită pomenirea lor, cerem cu rugăciunile lor, Mântuitorul nostru, să ne mântuiești pe noi din nevoi, ca un Milostiv Dumnezeu și de oameni iubitor.
La 6 noiembrie în calendarul ortodox 2022 mai sunt pomeniți
- Sfinții Mucenici Melasipp, Casina și Antonie;
- Sfinții Mucenici Auct, Tavrion și Tesalonica;
- Sfântul Mucenic Atinodor;
- Sfântul Mucenic Alexandru cel din Tesalonic;