Calendar ortodox 2022, 29 octombrie. Sfinții zilei: Sfânta Anastasia Romana

Sfânta Anastasia Romana este pomenită la data de 29 octombrie în Calendarul ortodox. Sfânta Anastasia Romana este între sfinții zilei, cinstiți de credincioșii ortodocși, conform Calendarului ortodox 2022, pentru data de 29 octombrie.

Sfânta Anastasia Romana (foto: doxologia.ro)
Sfânta Anastasia Romana (foto: doxologia.ro)

Calendar ortodox 2022, 29 octombrie. Sfinții zilei: Sfânta Anastasia Romana

În vremea împăraților Deciu și Valerian, într-un loc neștiut și deosebit lângă cetatea Romei se adunase într-o obște o mică mănăstire. Aici viețuiau și câteva călugărițe îmbunătățite printre care și egumena Sofia, bătrână și desăvârșită în fapte bune. Egumena Sofia obișnuia să aibă grijă de orfani.

Așa a ajuns la ea și fericita fecioară Anastasia la vârstă fragedă când avea numai trei ani. Anastasia a crescut la mănăstire și le depășea pe toate celelalte fecioare atât în frumusețe dar mai ales în osteneli, post și nevoințe.  Când Anastasia a ajuns la vârsta măritișului, mulți cetățeni aflaseră de frumusețea  și cumințenia ei și ar fi dorit-o de soție. Dar ea socotea toate acestea deșertăciune și își păzea fecioria priveghind ziua și noaptea în rugăciune.

Diavolul nu putea să sufere hotărârea ei și se ostenea asupra ei cu războiul trupului, cu gânduri necurate și șoapte viclene pentru că voia neapărat să o abată de la Hristos și de la viața ei asemenea cu îngerii și să o aplece spre lume. Neavând spor asupra Fecioarei Anastasia prin războiul ascuns s-a ridicat asupra ei pe față trimițând gânduri necurate guvernatorul Probus, care a aflat de frumusețe Anastasia de la niște muncitori. Aceștia i-au spus că o fecioară frumoasă cum nu mai este alta la Roma trăiește într-un loc deosebit, alături de alte femei sărace, care viețuiesc fără bărbați nevoind să se căsătorească, batjocorind viața păgânilor și bătându-și joc de zeii lor, crezând în Cel Răstignit. Igumenul auzind aceasta și-a trimis slugile pentru a o aduce înaintea lui.

Ei nu au putut pătrunde în mănăstire decât cu gălăgie mare după ce au dărâmat porțile cu topoarele. La auzul zarvei măicuțele au fugit printr-o ieșire tainică, doar pe Anastasia a oprit-o egumena Sofia zicându-i: “Fiica mea, Anastasia, nu te înfricoșa, căci acum a venit vremea nevoinței. Iată Mirele tău, Iisus Hristos, vrea să te încununeze pe tine. Deci nu vreau să fugi din mănăstire și să te pierd, mărgăritarul meu, pe care de la trei ani luându-te, te-am crescut și până acum te-am păzit ca pe lumina ochilor”. Soldații au pus-o pe fecioară în lanțuri și au dus-o înaintea guvernatorului. Acesta a încercat cu vorbe meșteșugite să o întoarcă de la credința ei, promițându-i o viață plină de belșug și îndestulare, de bogăție lumească și plăceri, dar ea, ridicând ochii din pământ i-a răspuns: “Bărbatul meu, bogăția mea, viața și veselia mea este Domnul meu Iisus Hristos, de la Care nu mă voi întoarce cu amăgitoarele tale cuvinte”. 

Auzind acestea și înțelegând că nu o va îndupleca i-a rupt hainele de pe ea și a început să o batjocorească cu vorba. Pentru că ea le-a răspuns făcându-i de rușine tot pe ei, au legat-o de patru stâlpi, deasupra unui cazan cu smoală încinsă, au bătut-o fără milă cu toiegele, au tras-o pe roată și i-au zdrobit oasele și rupt venele. Sfânta nu făcea nimic, doar cânta psalmi și se ruga “Scăparea mea și scutul meu, nu Te depărta de la mine, că slăbește sufletul meu din pricina durerilor și a oaselor mele zdrobite". Roata s-a înțepenit, legăturile s-au desfăcut și sfânta s-a ridicat nevătămată și sănătoasă.  Guvernatorul ar fi putut înțelege că e minune Dumnezeiască, dar orbit de răutate și furie a început cu alte munci să o chinuie pe sfânta.  A poruncit să fie spânzurată, să-i fie rupte coastele și și sfârtecat trupul dar ea cânta: “Vezi durerea mea cu care pătimesc pentru Tine, Mirele meu, și binevoiește ca sângele vărsat de netrebnica roaba Ta să-Ți fie bineprimit și să nu fiu lepădată din ceata sfintelor mărturisitoare”. Ighemonul vâzând asta zis: “Dacă îți place să rabzi chinuri pentru Cel răstignit, îți voi înmulți această plăcere". Și dat ordin ca să-i fie tăiați sânii. Sfânta, s-a simțit slăbită și a cerut apă. Unul dintre cei ce erau acolo, pe nume Chirii, i-a dat să bea, iar ea, gustând puțină apă, a zis către cel ce i-a dat apă: „Să nu te lipsești de plată de la Domnul, după cuvântul Lui, care a zis: Oricine vă va adăpa cu un pahar de apă rece în numele Meu - căci ai lui Hristos suntem - nu-și va pierde plata sa".

Chinuitorul a început să-i smulgă unghiile de la degete, apoi săi taie mâinile și picioarele și să-i spargă toți dinții. Chirii i-a mai dat puțină apă sfintei pentru că a văzut-o slăbită și ighemonul și-a dat seama că-i creștin așa că a poruncit să fie ucis pe loc. Acesta a plecat fericit la Domnul Hristos să-și primească răsplata pentru paharul de apă.  Sfânta, răcorindu-se cu apă, a răsuflat puțin și se ruga, zicând: “Nu mă lăsa pe mine, Dumnezeule, Mântuitorul meu". Păgânul văzând că nu o poate opri din rugăciune a poruncit ca să i se taie limba. Sluga cu un clește i-a tras limba și i-a tăiat-o. Apoi Sfânta Muceniță a fost dusă afară din cetate, i-a fost tăiat capul și trupul lăsat pradă animalelor și păsărilor.  Egumena Sofia a primit pe îngeri și a aflat cele întâmplate și a pornit să o caute. Deși nu avea nici o idee unde se află cinstitele rămășițe le-a găsit cu ușurință, dar pentru că era bătrână și abia se ducea pe ea nu știa ce să facă. Acolo au găsit-o plângând niște creștini dreptcredincioși care au adunat membrele aruncate și au îngropa-o cu cinste cântând rugăciuni și slăvind pe Tatăl, pe Fiul și pe sfântul Duh, Amin

Troparul Sfintei Cuvioase Mucenițe Anastasia Romana Glasul al 4-lea

Mielușeaua Ta, Iisuse, Anastasia, strigă cu glas mare: pe Tine, Mirele meu, Te iubesc și pe Tine căutându-Te mă chinuiesc și împreună mă răstignesc și împreună mă îngrop cu Botezul Tău; și pătimesc pentru Tine, ca să împărățesc întru Tine; și mor pentru Tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără de prihană, primește-mă pe mine ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ție. Pentru rugăciunile ei, ca un Milostiv, mântuiește sufletele noastre.

Condacul Sfintei Cuvioase Mucenițe Anastasia Romana

Glasul al 3-lea 

Fecioara astăzi pre Cel mai presus de ființă naște, iar pământul peștera Celui neapropiat aduce. Îngerii cu păstorii slavoslovesc, iar magii cu steaua călătoresc. Că pentru noi s-a născut prunc tânăr, Dumnezeu cel mai înainte de veci.

Cu apele fecioriei curățindu-te, cuvioasă, cu sângele muceniciei încununându-te, Sfântă Muceniță Anastasia, dai celor ce sunt în nevoi tămăduiri de boli și mântuire celor ce se apropie către tine din inimă; că tărie ți-a dat ție Hristos, Mirele tău, Cel Ce izvorăște har pururea curgător.

La 29 octombrie în calendarul ortodox 2022 mai sunt pomeniți

  • Sfântul Cuvios Avraamie Sihastrul și fericita Maria, nepoata sa; 
  • Sfântul Mucenic Chiril; 
  • Sfinților Mucenici Min și Mineu; 
  • Sfântul Sava Stratilatul; 
  • Sfânta Cuvioase Ana; 
  • Sfânta Muceniță Melitina; 
  • Sfântul Sfințit Mucenic Atanasie
  • Sfântul Cuvios Avramie al Rostovului, noul făcător de minuni.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul William Foto Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Greseli de igiena dentara  Sursa foto Pixabay jpg
parlamentul romaniei jpg
lidl jpg
drum sofer masina1 jpeg
Rusia versus SUA FOTO SHUTTERSTOCK
test jpg
alimente jpg
petre florin crevedia foto inquam octav ganea jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net