Calendar ortodox 2023, septembrie. Sărbători religioase, sfinți, posturi

Sărbătorile religioase și posturile din Calendarul ortodox 2023 sunt foarte importante pentru toți credincioșii creștin ortodocși, așa că trebuie să fie la curent cu ele. Click! îți spune care sunt sărbătorile religioase și zilele de post din luna septembrie, conform Calendarului ortodox 2023, ca să te poți pregăti pentru ele. 

Sfânta Cruce. de Sorin Vintzeanu
Sfânta Cruce. de Sorin Vintzeanu

Sărbătorile religioase din Calendarul ortodox 2023, luna septembrie

Luna septembrie are un trei mari praznice însemnat cu cruce roșie în calendar, Anul Nou Bisericesc, 1 septembrie, Nașterea Maicii Domnului, 8 septembrie și Înălțarea Sfintei Cruci, 14 septembrie.

Anul Nou Bisericesc: 1 septembrie

Anul nou bisericesc începe la 1 Septembrie pentru că la 1 Septembrie Dumnezeu a început Facerea lumii iar creștinii au împrumutat de la evrei această dată drept consecință a tragerii cultului creștin din cel iudaic. De asemenea, Mântuitorul ne-a învățat ‘N-am venit să stric, ci să împlinesc“ (Matei 5, 17). În plus, tradiția creștină ne spune că Iisus Hristos și-a început activitatea publică la această dată. 

Nașterea Maicii Domnului: 8 septembrie

Întreaga învățătură despre cultul Maicii Domnului a bisericii ortodoxe poate fi redusă la Maică a lui Dumnezeu și Pururea Fecioară. Faptul că Sfânta Fecioară este mamă a lui Dumnezeu este veriga de legătură între umanitate și Întruparea Fiului lui Dumnezeu iar lucrarea Duhului Sfânt face acest lucru posibil călcând legea naturală a voluptății carnale. În Maica Domnului se împlinește Legea și Profețiile Biblice ea fiind fecioara care-l naște pe Mântuitor, care rămâne Fecioară în timpul sarcinii și după naștere rămânând fecioară pururea.

Înălțarea Sfintei Cruci: 14 septembrie

Sfânta Cruce e este simbolul creștinătății, un semn cu o semnificație duhovnicească deosebită. Întâlnirea celor două linii, pământul orizontal și verticala prin care transcedem la cer este o dovadă a legăturii omului cu Dumnezeu și în plus ne amintește de moartea Domnului Iisus Hristos pe cruce, de faptul că moartea și-a pierdut puterea asupra omului și viața a triumfat înaintea ei: “Crucii Tale ne închinăm, Stăpâne, și sfântă Învierea Ta o lăudăm și o mărim”. Este zi de post negru.

Sărbători cu cruce neagră în luna august, în Calendarul ortodox 2023

  • 1 septembrie, ✝ Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul (cel Smerit)
  • 3 septembrie, ✝ Sfântul Cuvios Neofit de la Mănăstirea Stânișoara; și ✝ Sfântul Cuvios Meletie de la Mănăstirea Stânișoara;
  • 7 septembrie ✝ Sfântul Cuvios Simeon de la Pângărați;  ✝ Sfântul Cuvios Amfilohie de la Pângărați;
  • 9 septembrie  ✝ Sfântul Cuvios Onufrie de la Vorona;  ✝ Sfântul Cuvios Chiriac de la Tazlău; 
  • 13 septembrie ✝ Sfântul Cuvios Ioan de la Prislop;  Sfinții Mucenici din Dobrogea: Macrobie, Gordian, Ilie, Zotic, Lucian și Valerian; 
  • 15 septembrie ✝ Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș, Mitropolitul Banatului;  ✝ Sfântul Mare Mucenic Nichita Romanul; 
  • 22 septembrie ✝ Sfântul Sfințit Mucenic Teodosie de la Mănăstirea Brazi; 
  • 26 septembrie ✝ Sfântul Voievod Neagoe Basarab; 
  • 27 septembrie ✝ Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul, Mitropolitul Țării Românești.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
junjun1 jpeg
michael jackson jpg
restaurant foto unsplash jpg
dulciuri jpg
Blocuri Bucuresti FOTO Shutterstock jpg
somn pexels jpg
autostrada 5 jpg
cristela georgescu instagram jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net