Când și unde va ploua de 1 Mai și Paște. Aprilie se încheie cu temperaturi neobișnuite

Ultima actualizare:

A început numărătoarea inversă până la minivacanța de 1 Mai și Paște. Sunt așteptați turiști în număr mare pe litoral, dar și la munte gradul de ocupare este foarte mare. Cheful românilor pentru distarcție nu poate fi stricat decât de vreme. Șefa ANM a anunțat la ce temperaturi să ne așteptăm și cum stam la capitolul ploi în minivacanța de Paște.

Luna aprilie se încheie cu temperaturi peste valorile normale

ploaie primavara shutterstock 1660946191 jpeg

Vremea va fi caldă, iar precipitaţiile vor fi izolate şi sub formă de averse în perioada minivacanţei de Paşte, a declarat luni directoarea generală a Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu, transmite Agerpres.

„Începând de pe 1 Mai, vom avea o vreme caldă, cu temperaturi la scara întregii ţări între 17 până la 24 - 25 de grade, cu cele mai ridicate valori în regiunile extra-carpatice.

Vorbim aici de Vest, Sud-Vest, Sud. Pot spune că ne apropiem de maximumul unei zile de vară, dar nu excludem ca, pe parcursul serii şi al nopţii, să avem şi averse slabe.

Este important să petrecem timp liber cu cei dragi, pentru că vremea, în această Săptămână Mare, va fi una frumoasă şi în încălzire de la o zi la alta.

Dacă astăzi contăm pe valori de până la 27 grade, mâine (marţi, 30 aprilie 2024, n.r.) cu acelaşi ecart încheiem luna aprilie, cu valori generoase, de 27 de grade. Acest lucru înseamnă valori peste ceea ce ar fi normal pentru o ultimă decadă a unei luni aprilie", a spus Mateescu.

Cum vor fi primele zile din luna mai

Potrivit reprezentantei ANM, ultima lună de primăvară va debuta cu o vreme în general frumoasă iar în noaptea de sâmbătă spre duminică vor fi temperaturi minime pozitive în toată ţara.

„Astfel, vom avea 10 - 12 grade Celsius în jumătatea sudică a ţării, valori de până la 8 - 9 grade Celsius, în jumătatea nordică, respectiv 11 - 12 grade Celsius în Capitală, în prima zi a sfintelor sărbători.

De asemenea, ziua de duminică va aduce valori între 17 până la 20 - 22 de grade Celsius, inclusiv în Bucureşti", a afirmat şefa ANM.

În ceea ce priveşte precipitaţiile, Elena Mateescu a precizat că, în Bucureşti, "în special miercuri şi joi, începând din orele serii, sunt posibile averse de scurtă durată, în cantităţi foarte mici".



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
BeFunky collage   2025 12 27T142503 234 jpg
Turiştii au luat cu asalt pârtiile de pe Valea Prahovei. Foto: ADS
viscol jpg
copac cazul la Sinaia foto fb Meteoplus 2 jpg
simptome virus gripa   foto pixabay   willgard webp
barlogul lupului captura video jpg
Medicul specialist gastroenterolog Păunel Maria de la Spitalul Clinic de Urgență “Sfântul Pantelimon” ne-a povestit exclusiv pentru Click! cum și ce ar trebui să mâncăm în mod special de sărbători
sfantul stefan shutterstock 52549786 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net